Instanța supremă confiscă aproape 1 milion de euro de la Cristian Borcea, în dosarul retrocedării de terenuri și plaje

Instanța supremă confiscă aproape 1 milion de euro de la Cristian Borcea, în dosarul retrocedării de terenuri și plaje
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 feb 2019

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus confiscarea sumei de aproape 1 milion de euro de la Cristian Borcea, în dosarul retrocedării de terenuri și plaje, în care fostul finanțator al clubului Dinamo a fost condamnat la 5 ani închisoare cu executare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit deciziei instanței, Borcea trebuie să plătească suma de 957.107 euro, scrie Agerpres.

Judecătorii au mai dispus confiscarea altor sume de la Paraschiva Barbu - 817.248 euro și 79.927 dolari; Daniel Ene - 210.000 euro și 384.683 dolari; Bogdan Gabriel Sandu - 306.983 euro și 408.410 dolari; Valentin Ionescu - 228.482 euro; Mihai Camboianu - 207.357 euro; Georgică Giurgiucanu - 143.695 euro; Carmen Pușcași - 104.268 euro; Marius Pușcași - 104.268 euro.

Britanicii i-au confiscat jumătate de milion de lire sterline fiului fostului premier de la Chișinău Vlad Filat după ce acesta a plătit 390.000 avans pentru închirierea unui penthouse londonez CITEȘTE ȘI Britanicii i-au confiscat jumătate de milion de lire sterline fiului fostului premier de la Chișinău Vlad Filat după ce acesta a plătit 390.000 avans pentru închirierea unui penthouse londonez

Fostul primar al Constanței Radu Mazăre a fost condamnat de ICCJ la nouă ani de închisoare, iar Cristian Borcea și Nicușor Constantinescu la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, decizia fiind definitivă.

viewscnt
Afla mai multe despre
cristian borcea
confiscari