Giganții tehnologiei vor contesta probabil o nouă lege a Uniunii Europene menită să le restrângă puterea, primele cazuri dintr-un potențial val de litigii fiind așteptate până la sfârșitul anului, a declarat unul dintre cei mai importanți judecători ai UE.
Legea piețelor digitale (Digital Markets Act - DMA), care a intrat în vigoare în noiembrie, va clasifica platformele online cu peste 45 de milioane de utilizatori drept ”gatekeepers” (gardieni), printre alte criterii, potrivit News.ro.
Gardienii, companiile care controlează accesul la date și la platformă, sunt supuși unei liste de condiții, cum ar fi interoperabilitatea serviciilor de mesagerie, și a nu favoriza produsele și serviciile lor pe platformele lor.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Lista gardienilor cărora li se va aplica DMA urmează să fie anunțată pe 6 septembrie și va include probabil Goog, parte a grupului Alphabet, Meta, Amazon, Apple și Microsoft.
Cei care nu sunt de acord cu această etichetă și condiții vor prezenta plângerea la Tribunalul european din Luxemburg, în câteva luni, a spus președintele acestuia, Marc van der Woude.
Tribunalul face parte din Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și se ocupă de cauze care variază de la dreptul concurenței la comerț și mediu.
CITEȘTE ȘI Ciolacu, despre ce înseamnă program de guvernare bazat pe ”patriotism economic””Probabil la sfârșitul acestui an, începutul anului viitor s-ar putea să vedem primele cazuri și nu cred că se vor opri”, a spus el la o conferință organizată de Comisia Europeană.
Unele companii, precum Google și Apple, au făcut lobby intens împotriva DMA.
”Rămânem îngrijorați de faptul că unele prevederi ale DMA vor crea vulnerabilități inutile de confidențialitate și securitate pentru utilizatorii noștri, în timp ce altele ne vor interzice să taxăm proprietatea intelectuală în care investim foarte mult”, se spunea în martie 2022.
Google a exprimat un punct de vedere asemănător și a spus că este, de asemenea, îngrijorată de faptul că noile reguli ar putea reduce inovația.
Dar van der Woude a spus că DMA încă evoluează.
CITEȘTE ȘI Proiect pentru siguranța alimentară: Subvenționarea ”horticulturii urbane” asemenea celorlalte culturi agricole"Este un organism viu, această DMA, este în continuă revizuire, obligațiile vor fi revizuite, ca și actele de punere în aplicare. Deci, dacă aș putea numi așa, va fi paradisul avocaților", a spus el.
El a spus că zonele de dispută se vor concentra probabil pe desemnarea gardianilor, specificațiile obligațiilor acestora și în timpul aplicării DMA.
O zonă controversată va fi, probabil, cerința ca gardienii să notifice achizițiile lor către Comisie și dacă astfel de tranzacții îndeplinesc pragul pentru controlul de reglementare, a spus van der Woude.