Legea prevenirii - Fiscul prezintă situațiile în care firmele nu vor mai primi imediat amendă

Legea prevenirii - Fiscul prezintă situațiile în care firmele nu vor mai primi imediat amendă
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 9 feb 2018

Guvernul a adoptat recent lista de contravenții care intră sub incidența Legii prevenirii și pentru care firmele nu vor mai fi amendate imediat, la prima neregulă descoperită de inspectori, ci vor avea la dispoziție o perioadă pentru a rezolva problema. Profit.ro prezintă o listă oficială, redactată chiar de Fisc, care indică în mod clar pentru ce nereguli va fi valabilă facilitatea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform noii legi, o firmă va primi în aceste situații doar un avertisment, împreună cu un plan de remediere înmânat de inspector. În termen de maximum 10 zile de la data expirării termenului de remediere, autoritatea publică trebuie să reia controlul și să verifice dacă problemele semnalate au fost remediate.

Mai jos sunt exemplele indicate de ANAF despre cazurile în care va fi aplicată Legea prevenirii. Cu un avertisment vor scăpa inclusiv românii care pleacă din țară fără să depună chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale, firmele care nu-și îndeplinesc obligații legate de declarațiile fiscale ori dosarul prețurilor de transfer.

EXCLUSIV Inspecția Muncii verifică dacă angajatorii au negociat transferul contribuțiilor sociale la angajați. Amenzile urcă până la 10.000 de lei CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Inspecția Muncii verifică dacă angajatorii au negociat transferul contribuțiilor sociale la angajați. Amenzile urcă până la 10.000 de lei

Lista neregulilor pentru care firmele scapă doar cu avertisment și remedierea situației a fost semnificativ redusă, la doar 70 de fapte, de la peste 300 în varianta inițială.

Lista integrală a neregulilor, în care faptele exceptate sunt indicate doar cu articolele din lege, poate fi consultată aici.

CONTRAVENȚII CASE DE MARCAT

a) emiterea bonului fiscal conținând date eronate, altele decât cele referitoare la preț, sau fără ca acesta să conțină toate datele prevăzute de lege;

b) neînmânarea bonului fiscal clientului de către operatorul aparatului de marcat electronic fiscal și/sau neeliberarea facturii la solicitarea clientului;

c) neîndeplinirea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligației de a afișa anunțul de atenționare.

Amenda pentru lipsa rovinietei va fi prescrisă dacă șoferul nu este înștiințat în 4 luni de săvârșirea contravenției CITEȘTE ȘI Amenda pentru lipsa rovinietei va fi prescrisă dacă șoferul nu este înștiințat în 4 luni de săvârșirea contravenției

CONTRAVENȚII COD DE PROCEDURĂ FISCALĂ

a) nedepunerea de către contribuabil/plătitor la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de înregistrare fiscală, de radiere a înregistrării fiscale sau de mențiuni;

b) neîndeplinirea de către contribuabil/plătitor la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora;

c) neîndeplinirea obligației ca la finalizarea inspecției fiscale, contribuabilul/plătitorul esă dea o declarație scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate pentru inspecția fiscală;

d) nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligațiilor de întocmire a dosarului prețurilor de transfer în condițiile și la termenele prevăzute, precum și nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligației de a prezenta dosarul prețurilor de transfer la solicitarea organului fiscal central;

e) nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligației de a păstra, precum și a obligației de a prezenta organului fiscal, a datelor arhivate în format electronic și a aplicațiilor informatice cu ajutorul cărora le-a generat;

f) nefurnizarea la termen de către contribuabil/plătitor a informațiilor periodice solicitate de organul fiscal;

g) nedepunerea în termen a Chestionarului pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la sosirea în România, respectiv a Chestionarului pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la plecarea din România, de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal;

h) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor recapitulative reglementate de normele din Codul fiscal privind taxa pe valoarea adăugată;

i) depunerea de declarații recapitulative incorecte ori incomplete.

Un comitet de mediere ar putea analiza contestațiile contribuabililor în relația cu Fiscul, înainte de a se ajunge la instanță CITEȘTE ȘI Un comitet de mediere ar putea analiza contestațiile contribuabililor în relația cu Fiscul, înainte de a se ajunge la instanță

CONTRAVENȚII REGISTRU UNIC DE CONTROL

a) neachiziționarea registrului unic de control în termenul prevăzut;

CONTRAVENȚII LEGEA COMERCIALIZĂRII PRODUSELOR

a) oferirea spre vânzare a produselor în pierdere în alte cazuri decât cele prevăzute;

b) exercitarea de activități de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în aceeași structură de vânzare, respectiv suprafață de vânzare.

ANAF a strâns mai mulți bani la buget în ianuarie. Încasările au crescut cu aproape 9% CITEȘTE ȘI ANAF a strâns mai mulți bani la buget în ianuarie. Încasările au crescut cu aproape 9%

CONTRAVENȚII LEGEA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE

a) nemenționarea denumirii, formei juridice, sediului social, numărului din registrul comerțului și a codul unic de înregistrare în orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect și alte documente întrebuințate în comerț, emanând de la o societate;

b) nedepunerea hotărârile adunării generale, în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerțului, spre a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial.

CONTRAVENȚII LEGEA PRIVIND AMORTIZAREA IMOBILIZĂRILOR

a) înregistrarea ca mijloace fixe a unor obiecte care nu se încadrează în această categorie;

b) calcularea și înregistrarea în contabilitate a amortizării mijloacelor fixe exceptate;

c) aplicarea unor durate normale de utilizare a mijloacelor fixe altele decât cele stabilite conform prevederilor legale;

CITR: Legea insolvenței persoanelor fizice nu poate fi aplicată din cauza unor blocaje procedurale CITEȘTE ȘI CITR: Legea insolvenței persoanelor fizice nu poate fi aplicată din cauza unor blocaje procedurale

CONTRAVENȚII ACCEPTARE PLATĂ CU CARDURILE

a) refuzul persoanelor juridice prevăzute de lege de a accepta încasări prin intermediul cardurilor de debit și al cardurilor de credit;

b) refuzul persoanelor juridice prevăzute de lege de a accepta ca mijloc de plată cardurile de debit și cardurile de credit. 

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
legea prevenirii
fisc
contraventii
avertisment