LISTA - ANAF vs. Elena Udrea: Fiscul o execută și îi scoate la vânzare mașini și mai multe terenuri

LISTA - ANAF vs. Elena Udrea: Fiscul o execută și îi scoate la vânzare mașini și mai multe terenuri

Inquam Photos

Marius Oncu
Marius Oncu
scris 11 oct 2022

ANAF vinde două mașini aparținând fostului politician și ministru Elena Udrea, respectiv un Mercedes vechi de 17 ani și un Fiat 500 de 10 ani, precum și mai multe terenuri situate în apropierea lacului Străulești, arată documente analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, președinte al Universității Harvard și economist șef al Băncii Mondiale, cel care a anticipat actuala criză inflaționistă, deschide Gala Profit.ro. Premii speciale, într-un an special

După calculele ANAF, prejudiciul total de recuperat de către stat ar fi de peste 9 milioane lei.

Deși mașinile sunt destul de vechi, Fiscul vrea 7.158 euro pentru Fiat 500 și 7.685 euro pentru Mercedes Benz S500. Grosul banilor ar trebui, însă, să vină de pe cele șase terenuri, pe care ANAF dorește cel puțin 793.447 euro (preț care include TVA).

FOTO Lidl retrage de la vânzare un produs și dă banii înapoi CITEȘTE ȘI FOTO Lidl retrage de la vânzare un produs și dă banii înapoi

Elena Udrea a mai deținut, în coproprietate, teren în zona respectivă, dar l-a vândut în 2011.

Udrea a fost anchetată penal și ulterior condamnată, în prezent fiind în închisoare pentru a executa o pedeapsă de șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

A fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, în data de 7 aprilie, ea părăsind țara înainte de pronunțarea sentinței. În aceeași zi, a fost dată în urmărire și prinsă pe teritoriul bulgar, în Vama Kulata, la granița cu Grecia. Ea a stat în Bulgaria în arest preventiv până în 10 iunie, când autoritățile bulgare au decis definitiv extrădarea sa, fiind adusă în țară în 16 iunie.

FOTO Protest organizat de AUR - George Simion a intrat în conflict cu Diana Șoșoacă CITEȘTE ȘI FOTO Protest organizat de AUR - George Simion a intrat în conflict cu Diana Șoșoacă

Mercedes Benz S500

  • an fabricație 2005
  • km parcurși 201.418
  • benzină
  • cutie de viteze automată
  • culoare negru

Fiat 500

  • an fabricație 2012
  • km parcurși 70.547
  • benzină
  • cutie de viteze automată
  • culoare alb

Terenurile Elenei Udrea

  • cotă 1/2 teren intravilan - drum de acces, în suprafață de 596 mp
  • teren intravilan construcții - 884 mp din acte (882 mp din măsurători)
  • teren intravilan construcții - 883 mp din acte (885 mp din măsurători)
  • teren intravilan construcții - 882 mp din acte (883 mp din măsurători)
  • teren intravilan construcții - 882 mp din acte
  • teren intravilan construcții - 881 mp din acte
VIDEO&FOTO Ucraina cere o ”aderare accelerată la NATO” CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Ucraina cere o ”aderare accelerată la NATO”

ANAF scoate la vânzare frecvent bunuri mobile și imobile, atât pentru recuperarea de datorii către stat rezultate din neachitarea de taxe și impozite, precum și pentru recuperarea unor prejudicii în dosare penale.

Procedura Fiscului este ca prețul de pornire al bunurilor care nu se vând la prima licitație să fie redus la a doua cu 25%, iar la a o a treia încercare cu încă 25% din prețul inițial. Ulterior, prețul nu mai scade.

Cazul Hayssam

Un exemplu în acest sens este cazul lui Omar Hayssam.

După cum a scris Profit.ro la finalul anului trecut, ANAF a fost nevoită să reducă la jumătate prețul la care încerca să vândă o proprietate imobiliară din centrul Bucureștiului deținută de Omar Hayssam, om de afaceri de origine siriană condamnat în România în mai multe dosare, dintre care cel mai cunoscut este cel al celor trei jurnaliști români răpiți în martie 2005 în Irak, Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian.

Astfel, Fiscul a trebuit să coboare prețul de la care pornea licitația la 127.900 euro (632.940 de lei), fără TVA, la jumătate față de suma la care a fost evaluată proprietatea. La vânzare era scos un apartament cu 4 camere și o suprafață de 127 de metri pătrați, la parterul unei vile din zona centrală a Capitalei. Printre creditori se afla statul, prin intermediul mai multor instituții, Ovidiu Ohanesian, reprezentat de un executor judecătoresc, și Mahomed Yossin.

viewscnt
Afla mai multe despre
elena udrea
anaf
executare
licitatie
vanzare
masini terenuri