Mediapart: Noi dezvăluiri Football Leaks cu privire la manevre ale clanului Messi de evitare a impozitelor

Mediapart: Noi dezvăluiri Football Leaks cu privire la manevre ale clanului Messi de evitare a impozitelor
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 sep 2019

Noi dezvăluiri Football Leaks scot în lumină modul în care “clanul” Messi a “ocolit” plata unei părți a impozitelor pe venitul fotbalistului argentinian al FC Barcelona, relatează L’Equipe, citând Mediapart.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În iulie 2016, tribunalul din Barcelona i-a condamnat pe Lionel Messi și pe Jorge Messi la 21 de luni de închisoare și o amendă de 3,7 milioane de euro pentru fraudă fiscală, prejudiciul fiind de 4,16 milioane de euro, bani care proveneau din drepturile de imagine ale jucătorului în perioada 2007-2009. Decizia a fost confirmată un an mai târziu de Curtea Supremă spaniolă, scrie News.ro.

Societatea britanică Sidefloor, implicată în cazul de fraudă fiscală pentru care au fost condamnați fotbalistul și tatăl său, ar fi fost folosită și pentru operațiunea de evitare a impozitelor dezvăluită în cartea Football Leaks 2 – Noii dezvăluiri despre lumea fotbalului profesionist, publicată la 9 septembrie de jurnaliștii Spiegel Rafael Buschmann și Michael Wilzinger.

Topul salariilor din industria auto. Românii - la jumătate față de țara din regiune cu cele mai mari salarii, dar peste Bulgaria și Serbia CITEȘTE ȘI Topul salariilor din industria auto. Românii - la jumătate față de țara din regiune cu cele mai mari salarii, dar peste Bulgaria și Serbia

FC Barcelona a vărsat 10,5 milioane de euro constând în onorarii de agent și de scouting în perioada 2010-2016, în contul din Luxemburg al Sidefloor, iar apoi societății argentiniene Limecu (de la Lionel Messi Cuccittini). Din punctul de vedere al fiscului spaniol, a fost vorba de diminuarea artificială a salariului jucătorului și de trimiterea către tatăl său a plăților nete de impozite. Comisiioanele, vărsate lui Jorge Messi, erau astfel impozitate cu mult mai puțin.

Pe de altă parte, anumite paragrafe ale contractelor semnate de societățile lui Jorge Messi sunt similar cu cele semnate de FC Barcelona cu tatăl lui Neymar, caz în care clubul catalan a trebuit să achite o amendă de 5,5 milioane de euro.

În 2016, fiscul a făcut un control la FC Barcelona și i-a cerut situația comisioanelor legate de Lionel Messi. Astfel, s-a costatat că în perioada 2009-2014 clubul a vărsat 6,7 milioane de euro în conturile societății Sidefloor. În 2014, tatăl lui Messi și FC Barcelona au semnat noi contracte de agent și de scouting, însă de această dată cu societatea Limecu, care îi aparține lui Jorge Messi, aceasta probabil pentru mai multă trasparență.

Simțind că Lionel Messi ar putea avea din nou probleme după acest nou control fiscal și că jucătorul ar risca pedeapsa cu închisoare cu executare pentru recidivă, clubul a făcut “o regularizare voluntară” ca să evite urmări penale, explică Mediapart. Astfel, FC Barcelona l-a sfătuit pe fotbalist să își corecteze declarația de venituri din 2016, adăugând plățile primite de societatea Limecu și de fundația sa, însă Messi a refuzat să plătească impozite suplimentare. Soluția? FC Barcelona s-a ocupat de ceea ce datora Messi. Clubul a stabilit o primă specială de 23 de milioane de euro la prelungirea contractului argentinianului.

viewscnt
Afla mai multe despre
messi
impozite
taxe
football leaks