Ministrul Finanțelor, pentru Profit.ro - Clarificări privind salariul minim: Restricția de a ține angajatul pe salariul minim mai mult de 24 de luni, indiferent de sector

Ministrul Finanțelor, pentru Profit.ro - Clarificări privind salariul minim: Restricția de a ține angajatul pe salariul minim mai mult de 24 de luni, indiferent de sector
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 24 dec 2021

Restricția de a acorda salariul minim o perioadă mai lungă de 24 de luni se va aplica indiferent de sectorul în care lucrează angajatul, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, după ce specialiști în legislația muncii au semnalat că trebuie lămurit dacă această normă se aplică și salariaților din domeniul construcțiilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Ministerul Finanțelor a inițiat un proiect de ordonanță care rezolvă problemele inițiale ale măsurii deja în vigoare, anume aplicarea de la 18 decembrie și calculul retroactiv al perioadei de 24 de luni. Proiectul de ordonanță, așteptat să fie adoptat cât mai rapid, prevede intrarea în vigoare a măsurii de la 1 ianuarie, precum și calculul perioadei de 24 de luni tot de la 1 ianuarie 2022, ceea ce înseamnă că angajatorii vor fi obligați la primele majorări abia din decembrie 2023.

"Programul de guvernare prevede ca măsura să se aplice indiferent de sector. Și așa se va aplica", a declarat, pentru Profit.ro, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, despre posibilele neclarități privind aplicarea măsurii în sectorul construcțiior.

Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

Salariul din sectorul construcțiilor este mai ridicat, 3.000 de lei, față de salariul minim pe economie.

Având în vedere că obligația de majorare nu va interveni mai devreme de decembrie 2023, autoritățile au timp să clarifice legislația în cazul în care vor constata că se impune acest lucru. De asemenea, este de așteptat o completare a măsurii restricționării perioadei salariului minim cu o colaborare între stat și privat pentru derularea de programe profesionale, cum a transmis actualul ministru al Muncii, Marius Budăi, încă de la audierea din Parlament, din noiembrie.

Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă CITEȘTE ȘI Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă

Ministerul Finanțelor a lansat miercuri proiectul de ordonanță de urgență care schimbă decizia, adoptată vineri, potrivit căreia salariul minim poate fi acordat doar o perioadă de 24 de luni unui angajat, după care trebuie majorat. Noul proiect prevede că măsura referitoare la cele 24 de luni va intra în vigoare de la 1 ianuarie, iar termenul de 24 de luni va începe să curgă tot de la 1 ianuarie 2022, așa cum a anunțat ieri Profit.ro. În baza acestei noi modificări, salariile minime din contractele de muncă ar trebui majorate cel mai devreme în decembrie 2023. Textul pregătit pentru modificarea legislativă este disponibil la finalul articolului.

Important: Proiectul trebuie adoptat și publicat în Monitorul Oficial, însă autoritățile au promis că vor acționa cât de repede se poate, în funcție de obținerea avizelor necesare.

Guvernul a adoptat vineri, ca parte a unei ordonanțe de urgență cu mai multe modificări legislative, prevederea că salariul minim va putea fi acordat doar 24 de luni pentru un angajat. Cum în ordonanța respectivă nu era prevăzut pentru această măsură un termen anume pentru intrarea în vigoare, aceasta a intrat în vigoare în următoarea zi. Schimbarea a cauzat probleme specialiștilor în legislația muncii din cauza termenului de la care trebuia majorat salariul minim, 18 decembrie, și a condus la soluții ridicole de ocolire a prevederii legislative, cum ar fi majorarea salariului minim cu numai 1 leu.

Proiectul de ordonanță prevede

Alineatele (21) și (22) ale articolului 164 din Legea nr.53/2003-Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:

” (21)  Începând cu data de 1 ianuarie 2022 , salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit în condițiile alin.(1)  poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază  superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani

(22) Prevederile alin. (21) se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă, perioadă de maxim 24 de luni fiind calculată începând cu data de 1 ianuarie 2022.”

"Se propune modificarea celor două alineate (2^1) și (2^2)  ale art.164 din Legea nr.53/2003 Codul muncii republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul aplicării acestor prevederi începând cu data de 1 ianuarie 2022, atât pentru contractele individuale de muncă nou încheiate, cât și pentru contractele individuale de muncă aflate în derulare. În acest mod, va exista egalitate de tratament pentru toate contractele individuale de muncă, indiferent de data încheierii acestora, iar angajatorii vor avea timp să pună în aplicare noile prevederi", transmite Ministerul Finanțelor.

Ministrul Finanțelor, pentru Profit.ro - Clarificări privind salariul minim: Restricția de a ține angajatul pe salariul minim mai mult de 24 de luni, indiferent de sector

Documentul este disponibil aici

viewscnt
Afla mai multe despre
salariu minim
24 de luni
ministerul finantelor
ministerul muncii