Ordonanța privind plata defalcată a TVA, pe ordinea de zi la Senat

Ordonanța privind plata defalcată a TVA, pe ordinea de zi la Senat
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 oct 2017

Senatul ar putea dezbate și vota, marți, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență 23/2017 privind plata defalcată a TVA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Actul normativ este înscris pe ordinea de zi a plenului cu mențiunea dezbaterii sub rezerva depunerii raportului de către comisia de specialitate, scrie Agerpres.

Guvernul nu va putea modifica prin simplă hotărâre neregulile din Legea prevenirii, pentru care firmele pot fi scutite de amenzi. Prognoză: în 6-9 luni, Legea prevenirii nu ar mai fi actuală CITEȘTE ȘI Guvernul nu va putea modifica prin simplă hotărâre neregulile din Legea prevenirii, pentru care firmele pot fi scutite de amenzi. Prognoză: în 6-9 luni, Legea prevenirii nu ar mai fi actuală

Luni, Comisia de buget-finanțe a Senatului a decis modificarea Ordonanței de urgență 23/2017 privind plata defalcată a TVA, stabilind ca această măsură să se aplice doar pentru firmele aflate în insolvență, faliment și cele care la finalul anului 2017 au datorii la plata TVA.

viewscnt
Afla mai multe despre
tva
senat