Parlamentul anulează facilități stabilite de Guvern: Operatorii de jocuri de noroc nu vor mai fi scutiți de taxe pe perioada stării de urgență

Parlamentul anulează facilități stabilite de Guvern: Operatorii de jocuri de noroc nu vor mai fi scutiți de taxe pe perioada stării de urgență
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 5 mai 2020

Pe durata stării de urgență, obligațiile de plată aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tradiționale nu vor mai fi suspendate, așa cum stabilise Guvernul prin ordonanță de urgență, au decis membrii comisiei de specialitate din Senat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

De ce este important: Luna trecută, Guvernul a decis, printr-o ordonanță de urgență, că, pe durata stării de urgență decretate în anul 2020, obligațiile de plată aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tradiționale se suspendă. Conform ordonanței, operatorii de jocuri de noroc care intră sub incidența acestor prevederi vor fi scutiți și de sancțiunile referitoare la neplata taxelor aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, dacă plata taxelor se efectuează în cel mult 30 de zile lucrătoare de la încetarea stării de urgență decretate.

În categoria jocurilor de noroc tradiționale, conform legislației în vigoare, intră jocurile loto, pariurile, jocurile specifice cazinourilor, cluburile de poker, jocurile de tip slot-machine și cele de tip bingo, respectiv tombolele. 

Finanțele către firmele care au amânat obligațiile fiscale pe perioada stării de urgență - Există opțiuni, precum eșalonarea sau restructurarea obligațiilor bugetare CITEȘTE ȘI Finanțele către firmele care au amânat obligațiile fiscale pe perioada stării de urgență - Există opțiuni, precum eșalonarea sau restructurarea obligațiilor bugetare

Ordonanța de urgență a Guvernului a ajuns în dezbaterea Parlamentului, Senatul fiind prima cameră în care trebuie votată.

Astfel, senatorii din comisia de buget și finanțe au decis să elimine în totalitate facilitățile la plata taxelor menționate, acordate de Guvern, în cazul operatorilor de jocuri de noroc.

Senatorii au eliminat totodată și prevederile care dădeau posibilitatea operatorilor de jocuri de noroc să solicite reautorizarea activității, cel mai târziu, în 90 de zile de la data încetării stării de urgență decretate.

Facilitate de la Guvern - Primele angajaților din retail, distribuție și curierat, scutite de plata contribuțiilor CITEȘTE ȘI Facilitate de la Guvern - Primele angajaților din retail, distribuție și curierat, scutite de plata contribuțiilor

Ordonanța astfel modificată ar trebui supusă votului în plenul Senatului până la 15 mai, dată după care, în lipsa unei decizii prin vot, va fi considerată adoptată tacit și transmisă fără modificări dezbaterii finale din Camera Deputaților. 

viewscnt
Afla mai multe despre
jocuri
noroc
operatori
taxe
scutire
anulare
facilitati
guvern
parlament