Percheziții la CFR Călători într-un dosar vizând achiziția unor sisteme video în trenuri

Percheziții la CFR Călători într-un dosar vizând achiziția unor sisteme video în trenuri
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 iun 2018

Polițiștii fac percheziții, joi dimineață, la CFR Călători și la Atelierele CFR Grivița, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate de abuz în serviciu, delapidare și fals intelectual, în legătură cu achiziția unui sistem audio-video pentru dotarea vagoanelor. Prejudiciul în acest dosar este estimat până în prezent la aproximativ 156.000 de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform unui comunicat de presă al Poliției Române, la această oră polițiștii Direcției de Poliție Transporturi fac cinci percheziții la sediile unor societăți comerciale din București, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate de abuz în serviciu, delapidare și fals intelectual, scrie News.ro.

Anchetatatorii urmează să ridice bunuri și înscrisuri, "în vederea probării activității infracționale a mai multor persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare și fals intelectual, în dauna unei societăți comerciale", arată Poliția Română.

Rezerva Federală a SUA a majorat dobânzile, pe fondul accelerării inflației CITEȘTE ȘI Rezerva Federală a SUA a majorat dobânzile, pe fondul accelerării inflației

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că perchezițiile au loc la  sediul CFR Călători, la Revizia de vagoane București Grivița și la SC Ateliere CFR Grivița SA, într-un dosar vizând achiziția unui sistem audio-video pentru dotarea vagoanelor, necesar informării călătorilor în tren.

Sursele citate spun că contractul pentru această achiziție prevedea echiparea mai multor vagoane, dar au fost dotate mai puține, iar suma de bani prevăzută pentru achiziții ar fi fost însușită de persoanele vizate.  De asemenea, au fost montate sisteme mai slabe.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr
perchezitii