Proiect: Angajații, scutiți de impozit și contribuții de sănătate pentru al doilea contract de muncă și pentru orele suplimentare

Proiect: Angajații, scutiți de impozit și contribuții de sănătate pentru al doilea contract de muncă și pentru orele suplimentare
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 iun 2018

Angajații cu normă întreagă nu vor mai fi obligați să plătească impozit și contribuții de sănătate pentru veniturile obținute din al doilea contract de muncă cu timp parțial sau din orele suplimentare efectuate în limita a 32 de ore lunar, confom unui proiect de lege.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proiectul a fost inițiat de deputatul PNL Claudiu Răcuci, care arată că măsura va stimula munca suplimentară a angajaților din România și va descuraja munca la negru.

Modificări aduse Codului fiscal ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019, astfel încât, pentru veniturile din salarii sau de natură salarială, obținute din al doilea contract de muncă cu timp parțial sau din orele suplimentare efectuate în limita a 32 de ore lunar, să se datoreze doar contribuții sociale, nu și contribuții de sănătate și impozit.

Angajații ar urma să plătescă, astfel, doar constribuțiile de asigurări sociale.

Persoanele fizice au datorii către stat de 15 miliarde de lei. Ministerul Finanțelor vrea să stimuleze achitarea lor CITEȘTE ȘI Persoanele fizice au datorii către stat de 15 miliarde de lei. Ministerul Finanțelor vrea să stimuleze achitarea lor

”Nu este normal ca angajatul care are deja un contract cu normă întreagă, care vrea să câștige mai mult, muncind mai mult, să fie taxat la fel, cu cca. 43% și pentru al doilea loc de muncă sau pentru munca suplimentară! Sistemul funcționează cu succes în Germania, iar această facilitate a scos la suprafață, milioane de contracte de muncă. În România, numărul celor care au un al doilea loc de muncă, oficial, este sub 1%, față de alte state europene unde angajații cu un al doilea contract de muncă sunt între 5% și 16%. Deși statistic munca suplimentară efectuată de angajații români la un al doilea loc de muncă (part-time) sau peste programul integral de muncă aproape nu există, ea se produce în realitate, prin forme de evitare a fiscalității impuse pe muncă”, arată deputatul. 

Acesta adaugă că orice antreprenor român care are o afacere și-ar dori să angajeze oficial, nu la negru, dar nu în condițiile în care povara fiscală pe muncă ia la buget jumătate din leafa angajatului.

Măsura, mai afirmă inițiatorul, va aduce beneficii bugetului de stat, deorece va conduce la o creștere atât a numărului de contracte cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată, o creștere a contractelor de muncă cu timp parțial (al doilea contract), precum și oficializarea plății orelor suplimentare.

viewscnt
Afla mai multe despre
contract
munca
scutire
impozit
asigurari
sanatate
part time
ore
suplimentar
proiect
lege
racuci
pnl