Puterea a amânat adoptarea Legii prevenirii, prin care firmele pot fi scutite de amenzi, pentru a da Guvernului posibilitatea să intervină oricând asupra listei de sancțiuni scutite

Puterea a amânat adoptarea Legii prevenirii, prin care firmele pot fi scutite de amenzi, pentru a da Guvernului posibilitatea să intervină oricând asupra listei de sancțiuni scutite
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 21 nov 2017

Camera Deputaților a amânat, marți, la solicitarea PSD, proiectul Legii prevenirii, în baza căreia firmele nu vor fi amendate de inspectorii Fiscului, ci vor avea la dispoziție un anumit interval în care să rezolve problemele constate la controale. Guvernul solicitase să poată completa, prin simplă hotărâre, adică fără aprobarea Parlamentului, lista de nereguli pentru care firmele au răgaz pentru remediere, dar pentru că nu a fost reușit acest lucru în comisii și în plen, în cele din urmă majoritatea de guvernământ a amânat adoptarea legii.  

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Așa cum a fost aprobat de Guvern, proiectul de lege al prevenirii conține, în Anexa 1, toate neregulile pentru care o firmă beneficiază de un termen de 90 de zile pentru remediere. Conform proiectului inițial, anexa respectivă putea fi modificată și completată de Guvern, după aprobarea legii, printr-o simplă hotărâre de guvern.

Senatorii au stabilit, însă, la adoptarea legii, că neregulile pentru care firmele nu sunt amendate nu vor putea fi modificate de Executiv printr-o simplă hotărâre de guvern. Senatorii din comisia de buget și cei din comisia juridică au aprobat, în acest sens, un amendament al liberalului Florin Cîțu, prin care această prevedere a fost eliminată din lege, iar prin urmare Guvernul nu putea introduce modificări în lista de sancțiuni, fără ca acestea să fie aprobate de Parlament.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Marius Dobre, care deține și funcția de secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, a susținut atunci menținerea prevederii în lege pe motivul că oricum Codul Fiscal și Codul Muncii și alte legi sunt modificate permanent, ”astfel încât în 6-9 luni Legea prevenirii nu ar mai fi actuală”.

Argumentele Guvernului nu au fost susținute însă nici de senatorii PSD. Social-democratul Nicolae Șerban a remarcat în acest context că ar contraveni normelor de tehnică legislativă ca un proiect de lege să poată fi modificat prin simplă hotărâre de guvern.

La presiunea mediului de afaceri, senatorii discută ca impozitul de 1% pe cifra de afaceri până la plafonul de 1 milion euro să fie opțional. A fost avansată ideea a 3 tipuri de plafoane CITEȘTE ȘI La presiunea mediului de afaceri, senatorii discută ca impozitul de 1% pe cifra de afaceri până la plafonul de 1 milion euro să fie opțional. A fost avansată ideea a 3 tipuri de plafoane

Ajuns la Camera Deputaților, proiectul a fost amendat rapid de președintele comisiei de industrii, Iulian Iancu, care a propus ca anexa cu sancțiuni de care sunt scutite firmele să fie modificată de Guvern prin hotărâre. Amendamentul acestuia nu a fost preluat, însă comisia de buget a introdus o prevedere ca anexa să poată fi ”completată” de Executiv prin hotărâre cu sancțiuni stabilite prin hotărâri de guvern.

Președintele comisiei juridice Eugen Nicolicea a propus, marți, într-o ședință de urgență a comisiei, o soluție și mai simplă pentru Guvern de a modifica anexa. Conform propunerii liderului social-democrat, anexa cu sancțiunile de care sunt scutite firmele va fi aprobată ulterior prin hotărâre de Guvern, ca apoi să poată fi schimbată tot prin hotărâre.

În acele din urmă, Nicilicea nu a mai susținut această prerogativă a Guvernului în plenul Camerei Deputaților, fiind adoptate în schimb la plen amendamente ale opoziției prin care Guvernul nu va putea modifica lista de sancțiuni decât prin acte cu putere de lege, respectiv ordonanțe sau proiecte de lege.

Proiectul a fost inclus astfel pe lista de vot final, dar, chiar înaintea votului, Eugen Nicolicea a solicitat trimiterea din nou la comisie pentru a modifica legea astfel încât Guvernul să poată interveni doar prin hotărâre asupra listei de sancțiuni, așa cum propusese liderul social-democrat în comisia juridică, pe care o prezidează. Amânarea a fost aprobată pentru o săptămână, timp în care comisia juridică va face toate modificările necesare legii, conform propunerii lui Eugen Nicolicea.

DOCUMENT Guvernul a introdus, în liniște, regula prin care vrea să oblige angajatorii să modifice în 1 lună contractele de muncă, pentru transferul contribuțiilor CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul a introdus, în liniște, regula prin care vrea să oblige angajatorii să modifice în 1 lună contractele de muncă, pentru transferul contribuțiilor

Deputații au stabilit, tot în votul de la plen, ca în procesul verbal de control să fie incluse obligatoriu și recomandările făcute de organul de control pentru ca o firmă să evite pe viitor încălcarea prevderilor legale constate.

Profit.ro a prezentat recent lista neregulilor, pregătită de senatori, pentru care firmele vor fi "iertate" de amendă la prima constatare, inclusă în Legea prevenției, redenumită ulterior "Legea prevenirii".

Totodată, toate modificările propuse de senatoprii din comisia de buget, au fost prezentate în premieră de Profit.ro.

DOCUMENT Iulian Iancu i-a cerut lui Dragnea să reclame la CSAT liberalizarea exportului de gaze românești: \ CITEȘTE ȘI DOCUMENT Iulian Iancu i-a cerut lui Dragnea să reclame la CSAT liberalizarea exportului de gaze românești: "Mărește dependența de Gazprom"

Aleșii au considerat că este potrivit să beneficieze de Legea prevenirii și hotelierii de pe litoral, care erau amendați dacă nu asigurau funcționarea hotelurilor în perioada 1 mai – 30 septembrie.

Considerând că între 1 mai – 15 iunie și 15 – 30 septembrie, din cauza numărului scăzut de turiști, hotelierii au dificultăți în acoperirea costurilor de funcționare, senatorii din comisie au aprobat un amendament, astfel încât firmele respective să beneficieze de lege.

De asemenea, vor beneficia de 90 de zile pentru remediere și contravențiile prevăzute în legătură cu obligația operatorilor economici de a utiliza case de marcat electronice.

Prima asigurare gândită special pentru micii fermieri CITEȘTE ȘI Prima asigurare gândită special pentru micii fermieri

Au fost eliminate însă din Legea prevenirii obligații ale administrației publice privind stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor sau în procesul de restituire a imobilelor confiscate de regimul comunist.

De asemenea, nu vor mai beneficia de păsuire abaterile prevăzute acum în lege de la respectarea procedurilor de supraveghere, recrutare și transparență privind managementul companiilor de stat.

Au fost scutite, totodată, de prevederile mai blânde ale Legii prevenirii anumite norme privind calitatea în construcții.

A fost redus de la 6 luni la 120 de zile termenul în care autoritățile trebuie să realizeze ghiduri și să afișeze pe internet toate informațiile legate de Legea prevenirii, fiind aprobată și reducerea de la 12 la 6 luni a termenului de realizare a unui portal unic în acest scop.   

viewscnt
Afla mai multe despre
prevenire
lege
hotel
hotelieri
litoral
case
marcat
companii
stat
management
constructii
senat
parlament
comisie