Radu Mazăre - condamnat la 9 ani și 10 luni de închisoare cu executare în dosarul Polaris

Radu Mazăre - condamnat la 9 ani și 10 luni de închisoare cu executare în dosarul Polaris
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 mai 2019

Fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre a fost condamnat, vineri, la 9 ani și 10 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită și abuz în serviciu, în dosarul în care a fost acuzat că a oferit discreționar un contract firmei de salubritate Polaris.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Decizia nu este definitivă, arată Agerpres.

La acest moment, Mazăre este fugit în Madagascar.

La începutul anului, un procuror de la DNA a cerut, la Înalta Curte de Casație și Justiție, condamnarea fostului primar al municipiului Constanța Radu Mazăre la o pedeapsă maximă de 12 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese în dosarul "Polaris".

ANAF a lansat operațiunea Iceberg, de verificare a celor mai mari companii din România. În urmă cu o lună, Dragnea atenționa marile companii să nu mai încerce să șantajeze: \ CITEȘTE ȘI ANAF a lansat operațiunea Iceberg, de verificare a celor mai mari companii din România. În urmă cu o lună, Dragnea atenționa marile companii să nu mai încerce să șantajeze: "România nu e sat fără câini!"

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au arătat în rechizitoriu că Radu Mazăre a primit opt milioane de euro și peste opt milioane de lei de la reprezentanții unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente și pentru înlesnirea câștigării unei licitații sau încheierea unor contracte, arată news.ro.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 - 2009, Radu Mazăre, ajutat de Sorin Strutinsky, a solicitat peste două milioane de euro, din care a primit aproximativ un million de euro și aproape 2,5 milioane de lei de la reprezentanții a două societăți comerciale, pentru a le facilita emiterea documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.

Radu Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008-2014, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding, al cărei asociat și administrator era Eduard Martin, peste șapte milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului pentru o perioadă de 25 de ani, ulterior fiind încheiat și un act adițional prin care valoarea contractului a fost majorată nejustificat cu zece milioane de lei.

Anchetatorii au mai arătat, în actul de sesizare a instanței, că în perioada noiembrie 2006 - 2013, Radu Mazăre a participat la încheierea a 12 contracte între Primăria Constanța și o societate controlată de el și de Sorin Strutinsky, în valoare totală de peste șase milioane lei.

“Aceste lucruri au fost posibile în condițiile în care inculpatul Mazăre Radu Ștefan a beneficiat de foloase de la această firmă constând în promovarea imaginii și a intereselor sale electorale”, susțin procurorii. 

viewscnt
Afla mai multe despre
dna
radu mazare