Risc pentru PFA: Dacă se declară fără activitate, pentru a evita creșterea taxei locale, Fiscul le poate reconsidera ca salariate

Risc pentru PFA: Dacă se declară fără activitate, pentru a evita creșterea taxei locale, Fiscul le poate reconsidera ca salariate
Diana Zaharia
Diana Zaharia
scris 8 ian 2016

Lipsa activității la sediu și a deducerii cheltuielilor cu utilitățile scapă firmele și PFA de impozitul majorat pe clădire, potrivit Codului Fiscal. Însă, într-o notă internă, Fiscul consideră că, în unele cazuri, criteriul de recunoaștere a activității independente este chiar deținerea spațiului. O astfel de interpretare ar însemna retratarea PFA ca activitate salariată, cu taxe cel puțin duble.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Într-o notă internă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) referitoare la impozitarea clădirilor mixte – cele care sunt folosite atât ca locuințe, cât și ca sedii sociale – se precizează că, deși Codul fiscal prevede că se aplică impozitul rezidențial, dacă există sediu social, dar nu se desfășoară activitate economică, „apar două situații particulare, ce trebuie mai bine analizate, respectiv ce se înțelege în mod real prin activitate economică, deoarece noțiunea fiscală este doar de a realiza furnizarea de bunuri/prestarea de servicii și lucrări pe piață, și dacă doar o parte din această locuință, să zicem doar o cameră dintr-un apartament este locul unde se desfășoară activitatea economică”.

Prin urmare, în document se spune că „din perspectiva desfășurării activității economice, legiuitorul ne prezintă ca fiind o diferență între a presta servicii și a fi o locuință rezidențială, doar decontarea cheltuielilor cu întreținerea și utilitățile, conform art. 459 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal”.

Cu toate acestea, ANAF susține că „întrebările de substanță sunt: dacă în această locuință există doar sediul oficial al unei societăți sau sediul oficial al unui PFA, iar aceste entități își desfășoară activitatea în alt loc, se datorează un impozit majorat?”

Răspunsul arată că declararea sediului fără activitate scapă PFA de impozitul majorat, dar implică riscul de retratare a activității independente. Practic, impozitarea nu va mai fi ca pentru PFA, ci ca pentru activități salariate. Astfel, rata de taxare a venitului este cel puțin dublă.

Răspunsul din nota menționată este „în mod normal, răspunsul este nu (nu se plătește impozit majorat pe clădire n.r.), însă depinde de foarte mulți factori. În unele cazuri, criteriul de existență a societății sau criteriul de recunoaștere a acelei activități independente este chiar deținerea acestui spațiu”.

În continuare, ANAF arată că „dacă în incinta acelei locuințe cunoaștem cu certitudine că într-o cameră se desfășoară activități economice, iar restul locuinței este folosit chiar cu o destinație rezidențială, în acest caz impozitarea este mixtă, în sensul că impozitul majorat se datorează numai pentru suprafața acelei camere, iar pentru restul locuinței, se va calcula și datora un impozit cu cota redusă”.

EXCLUSIV Profesiile libere și PFA trebuie să încheie contracte cu clauze clare pentru a nu fi reîncadrate ca salariate CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Profesiile libere și PFA trebuie să încheie contracte cu clauze clare pentru a nu fi reîncadrate ca salariate

Retratarea fiscală a activităților independente – PFA, PFI, profesii libere, drepturi de autor – este prevăzută de Codul Fiscal. Există șapte criterii, din care trebuie îndeplinite minimum patru. În 2014, reîncadrarea unor activități independente ca salariate a dus la litigii cu Fiscul și, ulterior, la o amnistie a celor care au fost puși la plata taxelor ca pentru salarii, în urma controalelor, și la o modificare a condițiilor din Codul fiscal. Însă, specialiștii în fiscalitate consideră că și actualele criterii sunt interpretabile, deși au fost explicitate prin norme. Așadar, declararea lipsei de activitate la sediu îi va scăpa pe cei cu activități independente de impozitul majorat pe clădire, dar le creează riscul reîncadrării. Recunoașterea faptului că nu sunt prestate activități economice unde există sediul PFA poate invalida unul dintre criteriile de independență stabilite de Codul Fiscal.

Proprietarii cu firme acasă, dar fără activitate, vor completa declarația de taxe pe proprie răspundere CITEȘTE ȘI Proprietarii cu firme acasă, dar fără activitate, vor completa declarația de taxe pe proprie răspundere

La începutul acestei săptămâni, ANAF a emis ordinul prin care se aprobă declarația pe care o vor depune persoanele fizice care au în proprietate clădiri mixte sau nerezidențiale. Potrivit declarației, care trebuie depusă până pe 31 martie la direcțiile locale de taxe, cei care nu desfășoară activitate la sediul social și nu deduc utilitățile bifează o rubrică, în acest sens, pe propria răspundere.

PFA și firmele de apartament trebuie să se înregistreze și să aducă documente pentru a li se stabili taxele locale CITEȘTE ȘI PFA și firmele de apartament trebuie să se înregistreze și să aducă documente pentru a li se stabili taxele locale

De la 1 ianuarie 2016, clădirile sunt impozitate în funcție de scop: rezidențial, nerezidențial sau mixt. În clădirile sau spațiile din clădiri care pot fi delimitate unde se desfășoară activități economice, respectiv își are sediul o societate sau își desfasoară activitatea o persoană fizică ce practică o activitate independentă sau este sediul declarat pentru un PFA, întreprindere individuala sau asociație familială, cotele de impozite sunt între 0,2% si 1,3%.

Aceste procente permit majorarea impozitului cu până la nivelul de 13 ori față de nivelul actual, precizează nota citată, și se aplică dacă valoarea a fost stabilită printr-un raport de evaluare făcut în ultimii 5 ani, respectiv dacă a fost achiziționată/construită în ultimii 5 ani. Dacă a fost achizitionată/construită într-o perioadă anterioară mai mare de 5 ani sau dacă nu există o reevaluare în ultimii 5 ani, cota de impozit este de 2% din valoarea de referință determinată de Codul fiscal pentru clădirile rezidențiale. În acest caz, impozitul poate să depășeasca și de 20 de ori nivelul actual, se arată în nota ANAF.

viewscnt
Afla mai multe despre
pfa
sediu social
taxe locale
activitate independente
reîncadrare pfa