Senat: Reducerea de 50% la impozitul pe clădirile și terenurile din turism, aplicată la utilizarea acestora cel mult 180 de zile

Senat: Reducerea de 50% la impozitul pe clădirile și terenurile din turism, aplicată la utilizarea acestora cel mult 180 de zile
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 8 oct 2020

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege care clarifică faptul că reducerea de 50% la impozitul pe clădirile și terenurile folosite pentru prestarea de servicii turistice ar urma să se aplice în cazul utilizării acestora în scopul menționat pe o durată de cel mult 180 de zile și nu ”sezonier”, cum prevede legea acum.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

De ce este important: În prezent, Codul fiscal stabilește reducerea cu 50% a impozitului pentru terenurile și clădirile utilizate pentru prestarea de servicii turistice ”cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6 luni în cursul unui an calendaristic”. 

Măsura, prevăzută în proiectul de lege prezentat anterior de Profit.ro, are drept scop sprijinirea celor care nu pot încasa venituri, de-a lungul unui an, decât pe parcursul unui perioade limitate de timp.

DECIZIE Toți elevii: gratuitate pe transportul local și județean, de orice fel, pe durata întregului an CITEȘTE ȘI DECIZIE Toți elevii: gratuitate pe transportul local și județean, de orice fel, pe durata întregului an

Autorul proiectului adoptat, senatorul PSD Eugen Dogariu, arată însă că, în practică, autoritățile locale și instituțiile de control găsesc interpretări diferite ale Codului fiscal astfel încât scutirile prevăzute nu pot fi aplicate.

”Acest lucru este consecința unei exprimări neclare, care lasă posibilitatea unor interpretări neconforme cu spiritul legii”, arată senatorul, care propune, într-un proiect legislativ, eliminarea acestor neclarități și  inroducerea în lege a unor formulări precise care să ușureze aplicarea în practică a acestor scutiri.

Astfel, inițiativa legislativă nu lărgește domeniul de aplicare a scutirilor și nici nu introduce noi scutiri, aducând doar clarificări condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de scutiri.

DECIZIE Schimbare de reguli la SRL: reguli proprii la transfer de părți sociale, mai puține documente la înregistrare CITEȘTE ȘI DECIZIE Schimbare de reguli la SRL: reguli proprii la transfer de părți sociale, mai puține documente la înregistrare

Prin urmare, proiectul legislativ prevede că atât impozitul pe terenurile, cât și pe clădirile ”aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%”.

Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiție, ca și acum.

Nou termen pentru intrare în legalitate cu autorizația de incendiu. Construcțiile noi pot începe doar cu aviz CITEȘTE ȘI Nou termen pentru intrare în legalitate cu autorizația de incendiu. Construcțiile noi pot începe doar cu aviz

”Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului”, arată inițiatorul, care invocă decizii în acest sens ale Curții Constituționale.

De asemenea, autorul proiectului considerămcă aceste clarificări sunt absolut necesare și în contextul pandemiei de virus SARS-COV-2, prestatorii de servicii turistice fiind unii din operatorii economici cei mai afectați.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat și de către deputați, iar apoi trebuie promulgat de șeful statului.

viewscnt
Afla mai multe despre
impozit
teren
cladire
scutire
turism
sezonier
proiect
lege
aplicare
autoritati
parlament