Statul introduce supraveghetori plătiți cu cel puțin 10.000 de lei pe lună la companiile aflate în relație cu Rusia

Statul introduce supraveghetori plătiți cu cel puțin 10.000 de lei pe lună la companiile aflate în relație cu Rusia
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 7 iun 2022

Companiile din România controlate de entități supuse sancțiunilor introduse împotriva Rusiei, pe fondul războiului din Ucraina, vor putea să își continue activitatea, iar fondurile acestora nu vor mai fi blocate, dar numai dacă acceptă instituirea, provizorie, a unui sistem de supraveghere din partea statului, care să urmărească respectarea de către firmă a sancțiunilor internaționale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: Cum a anunțat anterior Profit.ro, mai multe companii din România s-au confruntat cu dificultăți în contextul sancțiunilor impuse la nivelul UE, inclusiv de către România, unor companii și oameni de afaceri din Rusia, ca urmare a atacării Ucrainei.

De asemenea interesant: Supraveghetorul desemnat de stat la astfel de companii va fi plătit de acestea cu cel puțin 10.000 de lei pe lună sau cu nivelul maxim prevăzut pentru conducerea societății.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor

Dacă cererea pentru supraveghere este aprobată, prin ordin al ministrului Economiei se desemnează un reprezentant din cadrul ministerului care să îndeplinească calitatea de supraveghetor permanent.

Conflictul din Ucraina și instituirea de sancțiuni au impact în principal asupra următoarelor industrii: industria metalurgică, industria auto, etc., industrii care impactează la rândul lor lanțurile valorice pe orizontală și generează efecte multiplicatoare pentru clienți/furnizori.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună

În aceste industrii activează un număr mare de angajați pentru care există riscul pierderii locului de muncă (în industria metalurgică sunt angajate aproximativ 22.000 de persoane iar în industria auto se estimează că pot fi afectate 5.000 de persoane din aproximativ 200.000 angajate în prezent), însă acestora li se adaugă lanțurile valorice pe orizontală, clienți/furnizori.

Măsuri prevăzute

  • Persoanele juridice aflate în proprietatea sau sub controlul unei persoane sau entități desemnate ale căror fonduri și/sau resurse economice sunt înghețate pot solicita autorității competente instituirea provizorie a unui sistem de supraveghere care să asigure respectarea de către persoana juridică a sancțiunilor internaționale.
  • Condiția pentru instituirea supravegherii este ca aplicarea măsurii restrictive a înghețării fondurilor și a resurselor economice ale persoanei juridice să fie de natură a avea un impact economic semnificativ.
  • Ca efect al instituirii sistemului de supraveghere, fondurile și/sau resursele economice ale persoanei juridice sunt deblocate.
  • Autoritatea competentă sesizată potrivit transmite în termen de o zi lucrătoare solicitarea persoanei juridice către Ministerul Economiei pentru verificarea îndeplinirii condițiilor.
  • În cazul îndeplinirii condițiilor, prin ordin al ministrului economiei se desemnează un reprezentant din cadrul ministerului care să îndeplinească calitatea de supraveghetor permanent, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării autorității competente.
  • În situația neîndeplinirii condițiilor, Ministerul Economiei comunică despre acest fapt autorității la care a fost depusă cererea firmei respective, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării, caz în care autoritatea competentă respinge cererea persoanei juridice.
  • Supraveghetorul desemnat are următoarele drepturi:
    • a) să participe la ședințele adunării generale a acționarilor, asociaților, consiliului de administrație și alte asemenea ședințe privind managementul persoanei juridice, în calitate de observator;
    • b) să aibă acces în toate locațiile în care își desfășoară activitatea persoana juridică;
    • c) să aibă acces la toate documentele primite de persoana juridică sau care emană de la aceasta, respectiv documente financiar-contabile, juridice și alte documente care privesc activitatea economică;
    • d) să fie remunerat pentru activitatea desfășurată, din fondurile persoanelor juridice, cu o indemnizație la nivelul maxim stabilit pentru membrii consiliului de administrație, în cazul societăților prevăzute la art. 2 lit. c) și d) din Legea societăților nr. 31/1900 republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau la nivelul maxim al salariului persoanelor cu funcție de conducere, în cazul societăților prevăzute la art. 2 lit. a), b) și e) din Legea nr. 31/1990, dar nu mai puțin de 10.000 lei brut.
  • Supraveghetorul desemnat are următoarele obligații:
    • a) să monitorizeze activitatea persoanei juridice în vederea identificării oricăror indicii rezonabile cu privire la derularea oricăror operațiuni cu persoane și/sau entități desemnate;
    • b) să solicite persoanei juridice punctul de vedere cu privire la constatările făcute potrivit lit. a) în termen de 24 de ore;
    • c) să informeze de îndată autoritatea, precum și Ministerul Economiei, în situația în care clarificările persoanei juridice nu sunt de natură să înlăture suspiciunea supraveghetorului;
    • d) să întocmească lunar o informare privind activitatea persoanei juridice, în baza activității de monitorizare, care se transmite autorității prevăzute la art. 81 alin. (1) și Ministerului Economiei;
    • e) să păstreze secretul comercial, secretul fiscal și să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal în îndeplinirea obligațiilor sale.
  • Persoana juridică supravegheată are următoarele obligații:
    • ​​a) să informeze și să comunice, în timp util, supraveghetorului cu privire la data, ora și locul la care vor avea loc ședințele adunării generale a acționarilor, asociaților, consiliului de administrație și alte asemenea ședințe privind managementul acesteia, precum și documentele ce urmează a fi supuse dezbaterii;
    • b) să permită accesul supraveghetorului în toate locațiile în care își desfășoară activitatea, la solicitarea acestuia;
    • c) să permită accesul supraveghetorului la toate documentele primite de persoana juridică sau care emană de la aceasta, respectiv documente financiar-contabile, juridice și alte documente care privesc activitatea economică.

În situația în care persoana juridică utilizează fondurile sau resursele economice cu încălcarea regimului sancționatoriu, autoritatea competentă revocă prin act administrativ măsura dispusă ca urmare a admiterii cererii, caz în care persoana juridică revine la regimul sancționatoriu.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
ministerul finantelor
sanctiuni
companii
fonduri blocate
ucraina
rusia
razboi