Ștefan, Finanțe: Statul a avut în primele trei luni venituri de 59,5 miliarde lei

Ștefan, Finanțe: Statul a avut în primele trei luni venituri de 59,5 miliarde lei
scris 12 apr 2017

Veniturile înregistrate la bugetul statului s-au situat în primele trei luni ale anului la 59,5 miliarde de lei, a declarat ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan. Ministrul a afirmat, la începutul acestei săptămâni, că, potrivit estimărilor, bugetul general consolidat a înregistrat în primele trei luni un excedent de 0,2% din PIB, în jur de 1,5 miliarde de lei.

Date detaliate privind execuția bugetară vor fi publicate de Ministerul Finanțelor după 25 aprilie.

ANAF a informat, la începutul lunii aprilie, că, în primul trimestru al anului, a înregistrat venituri bugetare de 50,42 miliarde lei, cu 1,3%, respectiv 631,3 milioane lei, mai mult față de perioada similară a anului 2016, când totalul veniturilor bugetare s-a situat la 49,79 miliarde lei. Creșterea încasărilor vine "pe fondul implementării măsurilor de îmbunătățire a colectării și conformării voluntare. În martie, veniturile au fost cu 5,2% mai mari decât în martie anul trecut.

EXCLUSIV Președintele ANAF pregătește în Spațiul Privat Virtual două facilități pentru firme, care vor schimba relația acestora cu Fiscul CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Președintele ANAF pregătește în Spațiul Privat Virtual două facilități pentru firme, care vor schimba relația acestora cu Fiscul

Totalul veniturilor bugetare colectate de ANAF în luna martie 2017 a însumat 18,43 miliarde lei, ceea ce reprezintă o depășire cu 5,2% (indice nominal), respectiv 904,7 milioane lei în cifre absolute, mai mult față de perioada similară a anului trecut (17.5 miliarde lei), a informat ANAF.

În primele două luni, bugetul general consolidat a înregistrat un excedent de 397 milioane de lei (0,05%), la jumătate față de 788 milioane de lei (0,1%) în primele două luni ale anului trecut, în contextul în care veniturile au scăzut cu 1,4%. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 34,9 miliarde lei, reprezentând 4,3% din PIB, au fost cu 1,4% mai mici, în termeni nominali, față de perioada similară a anului precedent, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul finantelor
buget
venituri
viorel stefan
anaf