STUDIU PwC: Salariile din mediul privat au crescut în medie cu 5,1%. Într-un sector, firmele nu au reușit să se încadreze în țintă

STUDIU PwC: Salariile din mediul privat au crescut în medie cu 5,1%. Într-un sector, firmele nu au reușit să se încadreze în țintă
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 oct 2017

Salariile din mediul privat au crescut în medie cu 5,1% în acest an, arată datele ediției din 2017 a studiului salarial și de beneficii PayWell România, realizat de PwC România, pe un eșantion de aproximativ 100 de companii private, din sectoarele financiar-bancar, farmaceutic, industrial, retail și hotelier.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pe categorii de angajați, cea mai mică majorare a fost consemnată la nivelul top managementului, iar cea mai mare a fost la nivelul personalului necalificat.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Per ansamblu, companiile participante aveau planificat pentru anul în curs un avans mediu al salariilor de 4,8%, creșterea reală fiind ușor mai mare decât estimarea inițială.

„Încadrarea în cheltuielile planificate este foarte importantă pentru companiile private, întrucât depășirea acestui plafon poate afecta profitabilitatea și planurile de investiții. În 2017 nu s-au înregistrat diferențe semnificative între majorările de salarii planificate de companii și cele acordate efectiv. Este foarte important că mediul privat a reușit să păstreze un grad de predictibilitate ridicat în privința acestor cheltuieli pe parcursul ultimilor doi ani, având în vedere schimbările legislative și avansul salariilor din sectorul public”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.

Doar în sectorul industrial companiile nu au reușit să se încadreze în ținta pentru anul acesta, salariile fiind majorate cu 7,5%, față de nivelul de 5,6%, cât aveau planificat.

Creșteri mai mari decât cele planificate inițial au mai fost înregistrate în retail și sectorul hotelier, cu 6,3%, respectiv 7%.

„Potrivit datelor Institutului Național de Statistică și Eurostat, România a înregistrat una dintre cele mai mari rate de creștere economică din UE în trimestrul al doilea din acest an, de 5,7% pe serie ajustată sezonier, iar această accelerare se vede inclusiv în salariile din mediul privat. Totodată trebuie remarcat că majorarea salarială este superioară nivelului așteptat al inflației pentru 2017, ceea ce se traduce într-o creștere a puterii de cumpărare a angajaților”, a precizat Oana Munteanu, Senior Manager, Liderul Echipei de Servicii de Consultanță în Resurse Umane, PwC România.

BNR vorbește de presiune pe cursul de schimb din cauza evoluției îngrijorătoare a contului curent, critică politicile guvernamentale și vede noi măsuri fiscale CITEȘTE ȘI BNR vorbește de presiune pe cursul de schimb din cauza evoluției îngrijorătoare a contului curent, critică politicile guvernamentale și vede noi măsuri fiscale

Sectorul bancar se evidențiază cu cel mai redus avans din mediul privat, de numai 2,1%, creștere mai mică atât față de cea planificată (3,3%) cât și față de anul trecut (3,2%).

Pe categorii de angajați, personalul necalificat sau puțin calificat (muncitori, operatori etc.) a obținut anul acesta cele mai mari creșteri ale salariilor - 6,7%. La polul opus, persoanele din top management din cadrul companiilor au avut în 2017 cel mai redus avans, cu o medie de 4,5%.

În 2018, planurile de creșteri salariale păstrează aceeași tendință, estimându-se o creștere între 5,7% pentru muncitori și 4,5% pentru managementul superior din cadrul companiilor, precum și pentru personalul din vânzări.

„Un rol important în ritmul de creștere a salariilor pentru categoriile de muncitori îl joacă majorarea salariului minim pe economie, care a crescut cu 16% în 2017 și se anticipează o nouă creștere de aproape 7% în 2018, până la nivelul de 1550 de lei”, a precizat Oana Munteanu.  

În ceea ce privește primele fixe, acestea sunt acordate, cu diferite ocazii, de aproximativ jumătate dintre companiile participante la studiul PwC. Suma oferită angajaților pe post de primă în sumă fixă a fost în medie de 800 de lei, în timp ce în cazurile în care s-a optat pentru procentaj din salariu, bonusul mediu s-a situat la 94%. Bonusurile fixe sunt acordate de obicei în decembrie și aprilie, corelate cu sezonul sărbătorilor.

Pentru cele mai multe categorii de angajați, bonusul de performanță plătit în 2017 a fost mai ridicat decât cel planificat inițial de companii – semn al unui an bun din punct de vedere al rezultatelor pentru majoritatea companiilor participante la studiul PayWell.

Pe lângă bonusurile mai mari, companiile au extins și acordarea de beneficii extra salariale. Serviciile medicale private au devenit în acest an principalul beneficiu acordat de companii pe lângă salariu. Opțiunea este pusă la dispoziția angajaților de aproximativ 70% dintre companii, față de circa 55% anul trecut.

Tichetele de masă, preferate anul trecut de peste 70% dintre companii, au pierdut teren, iar acum sunt acordate de ușor peste 60% dintre participanții la studiu.

viewscnt
Afla mai multe despre
salarii
studiu
pwc