Surse - Tăieri cu 10% la toate ministerele, la rectificarea din august

Surse - Tăieri cu 10% la toate ministerele, la rectificarea din august
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 iul 2022

Coaliția a decis tăieri cu 10% la toate ministerele, pentru reducerea cheltuielilor bugetare, la rectificarea din luna august, au precizat surse politice pentru News.ro, decizia fiind luată la ședința de marți, de la Palatul Victoria. De asemenea, s-a discutat despre măsurile care se impun, în condițiile secetei, o măsură putând fi plata subvenției pentru fermieri, în avans, dar și plata unor despăgubiri pentru cei afectați de secetă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În luna mai, premierul Ciucă a anunțat că a cerut miniștrilor să ia măsurile necesare pentru a asigura reducerea cheltuielilor la bunuri și servicii cu 10%, subliniind că demersul este unul de solidaritate în actualele condiții economico-financiare.

La nivelul coaliției încă mai există discuții tehnice pe rectificarea bugetară. Liderii coaliției au decis să taie 10% la rectificare, la toate ministerele, măsura fiind deja stabilită privind reducerea cheltuielilor bugetare.

DECIZIE DOCUMENT Taxă nouă pentru publicitatea la jocuri de noroc și majorări ale taxelor existente aplicate operatorilor de jocuri de noroc. Guvernul vrea suplimentar peste 500 de milioane lei în 2022 și 2023 CITEȘTE ȘI DECIZIE DOCUMENT Taxă nouă pentru publicitatea la jocuri de noroc și majorări ale taxelor existente aplicate operatorilor de jocuri de noroc. Guvernul vrea suplimentar peste 500 de milioane lei în 2022 și 2023

De asemenea, coaliția a decis să se plătească anticipat subvenția agricolă, dar și plata unor despăgubiri pentru agricultorii afectați de secetă. În acest sens, se face o analiză privind suprafața afectată de secetă și costurile acestor despăgubiri.

Liderul PSD Marcel Ciolacu anunța că va avea o discuție cu premierul Nicolae Ciucă și cu ministrul Agriculturii, despre măsurile pe care Guvernul trebuie ăs le ia pentru a ajuta agricultorii afectați de secetă. 

viewscnt
Afla mai multe despre
buget
rectificare