Tăriceanu cere eliminarea mai multor bariere legale pentru străinii care pot munci în România: majorarea contingentului permis și plata la salariul minim, nu la cel mediu, cum e acum

Tăriceanu cere eliminarea mai multor bariere legale pentru străinii care pot munci în România: majorarea contingentului permis și plata la salariul minim, nu la cel mediu, cum e acum
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 27 sep 2018

Președintele Senatului, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, după o reuniune a formațiunii politice pe care o conduce, că susține eliminarea din legislație a prevederii potrivit căreia muncitorii străini din România trebuie plătiți cu salariul mediu. Tăriceanu a susținut și necesitatea majorării contingentului anual de muncitori străini acceptați în țara noastră.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Liderul ALDE a arătat că legislația ar trebui să prevadă că plata muncitorilor străini ar trebui să pornească de la salariul minim, așa cum prevede legislația în cazul cetățenilor români.

Tăriceanu a arătat că va promova în cadrul coaliției luarea acestor măsuri pe fondul deficitului de forță de muncă pe care îl înregistrează România.

EXCLUSIV VIDEO Muncitori aduși din Vietnam construiesc un complex rezidențial de lux în Capitală. Ce firme folosesc muncitori străini, cât câștigă aceștia și în ce condiții lucrează CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO Muncitori aduși din Vietnam construiesc un complex rezidențial de lux în Capitală. Ce firme folosesc muncitori străini, cât câștigă aceștia și în ce condiții lucrează

Declația liderului ALDE vine după ce, în iunie anul acesta, chiar ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că susține eliminarea respectivei prevederi. "E o prevedere care trebuie schimbata imediat. (...) Este o diferență care trebuie să dispară. Piața este cea care trebuie să decidă. Noi, ca stat, impunem un salariu minim pe economie, după aceea piața este cea care trebuie să aleagă", a spus ministrul Finanțelor.

Profit.ro a relatat, totodată, că o bonă filipineză care lucrează pentru o familie din București a contestat la începutul acestui an la Curtea Constituțională prevederea legală potrivit căreia străinilor din afara UE intrați în țară pentru a lucra li se prelungește dreptul de ședere temporară doar dacă au contract individual de muncă cu normă întreagă și câștigă cel puțin salariul mediu brut pe economie din România.

Investitorii străini s-au mai liniștit după schimbările fiscale, dar s-a acutizat o altă problemă, cea a deficitului de angajați calificați CITEȘTE ȘI Investitorii străini s-au mai liniștit după schimbările fiscale, dar s-a acutizat o altă problemă, cea a deficitului de angajați calificați

Pe fondul lipsei de lucrători români, care pleacă să lucreze în alte state europene, antreprenorii sunt obligați să recruteze personal inclusiv din țări asiatice, precum Vietnam, China, Sri Lanka sau Filipine.

Această situație a determinat autoritățile române să crească din nou, ca și anul trecut, numărul muncitorilor străini care pot fi înregistrați pe piața locală chiar în acest an. Astfel, Guvernul a decis recent dublarea numărului maxim de angajări, respectiv o limită de 8.000 lucrători permanenți și de 4.000 lucrători detașați.

Potrivit datelor înregistrate de către Inspectoratul General pentru Imigrări, până în luna iulie au fost eliberate 4.395 de avize de angajare/detașare, cele mai multe pentru cetățeni din Vietnam (1.520), Turcia (568), Nepal (358), Serbia (275), Sri Lanka (261), China (253) și Moldova (181).

Un angajator care recurge la muncitori străini este obligat să le asigure salariul mediu brut pe economie, care în iunie a urcat la 4.527 lei. Comparativ, un român poate fi plătit cu salariul minim de 1.900 lei brut. 

viewscnt
Afla mai multe despre
muncitori
straini
salariu
mediu
minim
tariceanu