Trump vrea să reducă impozitele pentru americanii cu venituri medii cu 10%

Trump vrea să reducă impozitele pentru americanii cu venituri medii cu 10%
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 oct 2018

Administrația de la Casa Albă vrea să reducă impozitele pentru americanii cu venituri medii cu 10%, a declarat luni președintele Donald Trump, la plecarea în campanie electorală în Texas, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Președintele a spus reporterilor, la Casa Albă, că administrația sa intenționează să redacteze o rezoluție prin care să ceară această reducere a impozitelor. Nu este clar ce a vrut să spună Trump în legătură cu această rezoluție, scrie News.ro.

Guvernul intră în concurență cu băncile: introduce Contul Junior. Vor fi deschise automat conturi de economii la Trezorerie pentru peste 4 milioane de copii, statul va acorda anual o primă de 600 de lei la depuneri CITEȘTE ȘI Guvernul intră în concurență cu băncile: introduce Contul Junior. Vor fi deschise automat conturi de economii la Trezorerie pentru peste 4 milioane de copii, statul va acorda anual o primă de 600 de lei la depuneri

Trump a declarat duminică faptul că administrația sa studiază o reducere a taxelor plătite de americanii cu venituri medii, planul urmând să fie lansat la începutul lunii noiembrie, înainte de alegerile pentru Congres.

Parlamentarii sunt însă plecați în campanie electorală, iar Congresul nu se află în sesiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
taxe
impozite