ULTIMA ORĂ Comercianții primesc timp suplimentar să se doteze cu aparate de marcat cu jurnal electronic

ULTIMA ORĂ Comercianții primesc timp suplimentar să se doteze cu aparate de marcat cu jurnal electronic
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 18 dec 2019

Guvernul a decis prorogarea până la 31 decembrie 2020 a obligației de dotare cu aparate de marcat electronice fiscale în cazul operatorilor economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede. Termenul limită pentru dotarea cu astfel de aparate era 31 decembrie 2019.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prorogarea a fost inclusă de Guvern într-un proiect de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, pe care își va angaja răspunderea în Parlament și care are drept scop principal modificarea OUG nr. 114/2018.

Reducerea TVA la 16% mai așteaptă, proiectul a fost retrimis spre dezbatere în comisie CITEȘTE ȘI Reducerea TVA la 16% mai așteaptă, proiectul a fost retrimis spre dezbatere în comisie

Executivul argumentează măsura prin faptul că procesul de elaborare a reglementărilor tehnice privind configurația și caracteristicile tehnice și funcționale ale acestui tip de aparat de marcat electronic fiscal, a necesitat un timp mai îndelungat pentru fundamentarea deciziilor referitoare la modul în care acestea urmează a fi reglementate, întrucât a presupus consultări, atât cu specialiștii din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică.

”În acest context, se constată faptul că operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, vizați de obligația de dotare cu aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, sunt în imposibilitatea de a respecta termenul final de dotare stabilit pentru data de 31 decembrie 2019, riscând aplicarea de sancțiuni drastice, respectiv amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, precum și suspendarea activității la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor și confiscarea sumelor nejustificate, în condițiile în care nerespectarea obligației nu le este imputabilă.

Obligația de dotare cu noile case de marcat a intrat în vigoare la 1 iunie 2018 pentru contribuabilii mari și mijlocii și de la 1 august 2018 pentru cei mici, dar, după ce autoritățile au constatat că foarte aproape de 1 iunie 2018 nu era niciun vânzător autorizat de astfel de echipamente, au amânat în primă fază cu 3 luni amenzile, apoi au introdus nerespectarea acestei obligații sub Legea prevenirii.

Astfel, prin OUG nr. 44/ 2018, au fost acordate termene de grație de 3 luni în care nu s-au aplicat sancțiunile pentru nedotarea operatorilor economici cu noile aparate (până la 1 septembrie 2018 pentru contribuabilii mari și mijlocii, respectiv 1 noiembrie 2018 pentru contribuabilii mici). Având în vedere că unii dintre operatorii economici din categoria contribuabililor mari și mijlocii nu și-au putut îndeplini obligația de a se dota cu noile aparate de marcat nici după expirarea termenelor de grație (întrucât, la sfârșitul lunii august 2018, nu erau disponibile pe piață soluții fiscale dedicate), la inițiativa Ministerului Finanțelor, contravenția pentru nedotarea la termen cu noile aparate de marcat a fost adăugată, prin HG 701/2018, în prevederile Legii prevenirii (HG nr. 33/2018).

Astfel, ANAF poate desfășura, inclusiv în prezent, în raport cu această contravenție, doar acțiuni de tip preventiv stimulativ și nu de sancționare de la prima abatere a operatorului economic. Ministerul Finanțelor și ANAF au încercat anul acesta să sperie firmele cu anunțuri despre controale riguroase sau despre intensificarea controalelor, însă rezultatul acestor demersuri este unul redus, în contextul în care firmele știu că pentru nerespectarea acestei obligații se aplică Legea prevenirii.

Adică, atunci când inspectorii Antifraudă constată că lipsesc noile case de marcat, acordă un termen de conformare, iar dacă atunci când revin, după acest termen, firma tot nu a cumpărat noul aparat fiscal, abia atunci pot aplica amenda.

viewscnt
Afla mai multe despre
automate
case
marcat
jurnal
electronic
prorogare
guvern