ULTIMA ORĂ Ștampila, eliminată din marea parte a instituțiilor statului. Actele de stare civilă, contractele publice și alte documente oficiale - fără ștampilă

ULTIMA ORĂ Ștampila, eliminată din marea parte a instituțiilor statului. Actele de stare civilă, contractele publice și alte documente oficiale - fără ștampilă
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 11 sep 2019

Începând din iulie 2017, firmele și persoanele fizice nu mai sunt obligate să aplice ștampila pe niciun document necesar în relația cu instituțiile publice, nici chiar pe contractele încheiate cu statul, după cum a anunțat Profit.ro. Un proiect de lege care stabilește ca nici instituțiile statului să nu mai aplice ștampila pe acte de stare civilă, contracte sau alte documente oficiale a fost adoptat astăzi, prin vot final, de Camera Deputaților. Astfel, ștampila va mai fi obligatorie pentru stat doar dacă este prevăzută în mod special în vreo lege. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Până în iulie 2017, legislația prevedea că ”persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri sau orice alte documente depuse la instituțiile sau autoritățile publice”.

Guvernul a extins atunci sfera acestor documente, printr-o ordonanță de urgență, stabilind practic și în mod explicit că, de fapt, firmele și cetățenii nu vor mai avea nevoie de nicio ștampilă pentru actele din relația cu statul, inclusiv pentru contracte încheiate cu autoritățile sau instituțiile publice.

Modificări OUG 114 pentru constructori: Excepția privind Pilonul II - abrogată, angajații vor plăti contribuția. Noi activități vor avea facilități fiscale CITEȘTE ȘI Modificări OUG 114 pentru constructori: Excepția privind Pilonul II - abrogată, angajații vor plăti contribuția. Noi activități vor avea facilități fiscale

Acum, un grup numeros de parlamentari, atât de la partidele de guvernământ, cât și din opoziție, a susținut proiectul de lege prin care este eliminată ștampil și din instituțiile publice de stat.

”Un model de bună practică întreprinsă de Statul român este reprezentat de facilitarea interacțiunii între instituțiile statului și persoanele fizice și juridice de drept privat, precum și a entităților fără personalitate juridică, prin încetarea obligativității ștampilării contractelor, declarațiilor, cererilor etc. în relația cu autoritățile publice. Acest demers reprezintă un prim pas spre modernizarea și simplificarea raporturilor ce se stabilesc între subiectele de drept menționate anterior, dar nu suficient. Pentru o reală facilitare a acestor interacțiuni și pentru consolidarea efectivă a relației dintre cetățean și administrația publică, este esențială eliminarea obligativității aplicării ștampilei pe documentele emise sau solicitate de către cea din urmă”, afirmă inițiatorii

Argumentul este că, la ora actuală, ștampila nu mai reprezintă un garant al veridicității actelor, dată fiind multiplicarea mijloacelor prin care aceasta poate fi procurată. Inițiatorii mai amintesc că semnătura electronică este promovată în Ununea Europeană ca mijloc de reducere a birocrației, în anul 2016 fiind adoptat și un regulament în acest sens.

Astfel, la propunerea Comisiei Europene, a fost eliminată apostila pentru recunoașterea autenticității documentelor oficiale de tipul certificatelor de naștere, căsătorie, parteneriat civil, constatâbdu-se că obligativitatea autentificării actelor prin folosirea apostilei generează costuri și obstacole în activitatea cetățenilor și nu reprezintă neapărat un mijloc eficace de garantare și veridicității acestor documente.

Noi obligații în Codul Muncii în cazul anumitor firme, adoptate în primă etapă. ”Desființarea fostului angajator dă bătăi de cap angajaților.” CITEȘTE ȘI Noi obligații în Codul Muncii în cazul anumitor firme, adoptate în primă etapă. ”Desființarea fostului angajator dă bătăi de cap angajaților.”

Proiectul completează legislația actuală prin adăugarea instituțiilor statului în cadrul categoriilor de persoane care nu sunt obligate să folosească ștampila, atât în relația cu persoanele private, fie ele fizice sau juridice, cât și în relația cu alte autorități sau instituții de stat.

Conform formei finale a proiectului: 

- Persoanele juridice de drept public nu au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituţiile sau autorităţile publice ori emise sau încheiate în relaţia cu instituţiile sau autorităţile publice.

- Persoanele juridice de drept public nu au obligaţia de a aplica ştampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relaţia dintre acestea și persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entităţile fără personalitate juridică.

Modificări la decontarea directă a RCA: Termen limită de prezentare a decontului reparației, sub sancțiunea returnării sumei primite CITEȘTE ȘI Modificări la decontarea directă a RCA: Termen limită de prezentare a decontului reparației, sub sancțiunea returnării sumei primite

Prevederile din urmă nu se vor aplica, însă, instituţiilor sau autorităţilor publice cărora prin acte normative de rangul legii, cu caracter special, li se impune expres folosirea ştampilelor. Astfel, vor rămâne obligate a aplica ștampila doar acele persoane, instituții, autorități care au această obligație într-un act normativ de rangul legii (Lege, Ordonanță a Guvernului, Ordonanță de Urgență a Guvernului).

Aleșii arată că nu poate fi identificată cu certitudine și exhaustiv legislația primară în care apare obligația de ștampilare a actelor și documentelor emise de instituțiile statului, astfel încât să se poată realiza o exceptare doar a anumitor instituții.

”După intrarea în vigoare a prezentei legi, este necesar ca fiecare persoană de drept public să facă o evaluare a legislației din domeniul să de competență (legislație primară, secundară, terțiară) și să decidă menținerea sau eliminarea obligației aplicării ștampilei pedocumentele emise de aceasta, în funcție de anumite condiționalități/rațiuni (importanța documentului, legislație europeană, tratate internaționale, relații între state, etc)”, arată parlamentarii.

În măsura în care o asemenea obligație apare la nivelul unui act normativ secundar sau terțiar, instituția respectivă poate decide introducerea unei asemenea obligații la nivel primar, dacă este cazul.

O soluție pentru deficitul de personal: Angajarea elevilor și studenților pe perioada vacanței, inclusiv cu sprijin de la buget, crește anual CITEȘTE ȘI O soluție pentru deficitul de personal: Angajarea elevilor și studenților pe perioada vacanței, inclusiv cu sprijin de la buget, crește anual

În continuare, însă, fapta unui funcționar, din cadrul unei instituții sau autorități publice, de a solicita categoriilor de persoane menționate aplicarea ștampilei va constitui, ca și acum, abatere disciplinară și va atrage răspunderea disciplinară a respectivului funcționar sau angajat public.

Acum, după votul din Camera Deputaților, proiectul trebue promulgat și de șeful statului pentru a intra în vigoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
stampila
eliminare
obligatie
contracte
stat
autoritati
institutii
document
acte civile