ULTIMA ORĂ Toate popririle vor fi blocate până la 1 septembrie

ULTIMA ORĂ Toate popririle vor fi blocate până la 1 septembrie
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 2 iun 2020

Suspendarea măsurilor de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanțele civile și comerciale, care tocmai a fost extinsă până la 25 iunie, va fi valabilă până la data de 1 septembrie 2020.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cinci pași pentru relansarea și reinventarea afacerilor în epoca Covid-19 CITEȘTE ȘI Cinci pași pentru relansarea și reinventarea afacerilor în epoca Covid-19

Măsura a fost avizată marți de 26 din cei 27 de membri ai comisiei de buget ai Camerei Deputaților și urmează a a fi votată miercuri în camera decizională a Parlamentului.

„Creierul” operațiunilor care coordonează intervențiile în caz de dezastre, echipat cu aparatură de ultimă generație în valoare de peste 500.000 de lei provenind din donații CITEȘTE ȘI „Creierul” operațiunilor care coordonează intervențiile în caz de dezastre, echipat cu aparatură de ultimă generație în valoare de peste 500.000 de lei provenind din donații

De ce este important: Săptămâna trecută, Guvernul a extins până la data de 25 iunie termenul anterior de 15 iunie până la care ANAF nu demarează proceduri de executare silită. Autoritățile deciseseră, în contextul măsurilor luate în contextul epidemiei de coronavirus, să suspende executarea silită prin poprire pentru creanțe bugetare, cu excepția executărilor silite pentru creanțe stabilite prin hotărâri judecătorești în materie penală, până la 30 de zile după expirarea stării de urgență, adică până la 15 iunie.

FOTO 5 ținute pentru garderoba de vară a bărbaților CITEȘTE ȘI FOTO 5 ținute pentru garderoba de vară a bărbaților

Acum, parlamentarii decid extinderea suspendării popririlor, cu excepția executărilor silite pentru creanțe stabilite prin hotărâri judecătorești în materie penală, până la 1 septembrie.

”Se suspendă măsurile de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanțele civile și comerciale declanșate după instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Nu se declanșează măsuri de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanțele comerciale și civile pe toată perioada stării de urgență, a stării de alertă, până la data de 1 septembrie 2020. Măsurile dispuse anterior nu se aplică în cazul executărilor silite privind creanțele civile sau comerciale ce au drept titlu hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală pentru soluționarea laturii civile a cauzei. Măsurile de suspendare a executării silite a sumelor urmăribile sau disponibilităților bănești se aplică de drept de către organele de executare și instituțiile bancare sau terți popriți, fără nicio altă formalitate”, este amendamentul formulat și avizat în cvasi-unanimitate de deputații din comisia de specialitate.

Propunere de modificare a legislației privind taxele judiciare de timbru CITEȘTE ȘI Propunere de modificare a legislației privind taxele judiciare de timbru

Aleșii arată că suspendarea executărilor silite prin poprire în forma actuală nu conduce decât la falimentul comercianților, eliminând orice șansă creditorului bugetar de a mai încasa în viitor vreo sumă din crențele bugetare deținute.

”În acest context, pentru un ajutor real și care să fie de natură a nu prejudicia bugetul de stat, a crea un echilibru procesual și echitate, decizia firească și corectă ar fi ca pe perioada starii de urgență și o perioadă rezonabilă ulterioară să fie suspendată și ridicată orice și toate măsurile de executare silită individuală, atât civilă, cât și bugetară, pentru cele civile suspendarea sau nedeclanșarea să privească măsurile de executare silită ce pot fi instituite după declanșarea stării de urgență”, arată aleșii.

ULTIMA ORĂ Modificări la IMM Invest: Dispar ipoteca pe bunuri și declarația pe propria răspundere. Firmele nu mai trebuie să facă dovada că au fost afectate de criză CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Modificări la IMM Invest: Dispar ipoteca pe bunuri și declarația pe propria răspundere. Firmele nu mai trebuie să facă dovada că au fost afectate de criză

Amendamentul urmează a să fie votat miercuri în plenul Camerei Deputaților, care este camera decizională, și trimis la promulgare.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
poprire
suspendare
1 septembrie
parlament
anaf
stare de urgenta