Un om de afaceri implicat în dosarul lui Blaga își recunoaște vinovăția la DNA și acceptă o condamnare cu suspendare

Un om de afaceri implicat în dosarul lui Blaga își recunoaște vinovăția la DNA și acceptă o condamnare cu suspendare
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 sep 2019

Omul de afaceri Horațiu Bruno Berdilă, implicat în dosarul lui Vasile Blaga, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA, acceptând să primească în instanță o condamnare de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală și să achite un prejudiciu de peste 18 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Potrivit unui comunicat al DNA, într-o cauză disjunsă din dosarul în care Vasile Blaga a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, procurorii au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției unui om de afaceri, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, scrie Agerpres.

ANAF a găsit consolarea pentru locul fruntaș în UE la neîncasarea TVA: măcar nu mai suntem printre cele 3 state în care decalajul fiscal a și crescut CITEȘTE ȘI ANAF a găsit consolarea pentru locul fruntaș în UE la neîncasarea TVA: măcar nu mai suntem printre cele 3 state în care decalajul fiscal a și crescut

Procurorii susțin că, în perioada 2011 - 2012, omul de afaceri a asigurat înregistrarea în contabilitatea unei firme pe care o administra a unui număr de 65 de facturi fiscale (în valoare totală de 46.008.647 lei), emise de patru societăți pentru operațiuni comerciale fictive.

În realitate, plățile făcute de inculpat către societățile respective reprezentau remiterea sumelor pretinse de către fostul primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan și fostul vicepreședinte al PDL Vasile Blaga pentru facilitarea derulării în bune condiții a contractelor încheiate de societatea pe care o administra omul de afaceri cu diverse autorități contractante.

Prin această modalitate, societatea administrată de Berdilă s-a sustras de la plata taxelor către bugetul de stat în valoare totală de 18.403.458 lei, din care impozit pe profit în sumă de 7.361.383 lei și TVA dedus nelegal în sumă de 11.042.075 lei.

În vederea recuperării prejudiciului, societatea administrată de Berdilă a consemnat într-un cont bancar suma de 18.403.458 lei, asupra căreia s-a aplicat sechestrul asigurător.

În prezența avocatului ales, Horațiu Bruno Berdilă a declarat că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 8 luni.

Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

În noiembrie 2016, Vasile Blaga a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, el fiind achitat în primă instanță, în octombrie 2017, la Tribunalul București.

Blaga este acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială, reprezentată de Berdilă, în schimbul exercitării influenței sale, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale. 

viewscnt
Afla mai multe despre
horațiu bruno berdilă
vasile blaga
dna