Uniunea Europeană adoptă impozitul minim de 15% pentru companiile multinaționale

Uniunea Europeană adoptă impozitul minim de 15% pentru companiile multinaționale
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 dec 2022

Liderii celor 27 de țări membre ale UE au anunțat că au aprobat transpunerea în dreptul european a impozitului minim de 15% pe profiturile multinaționalelor, după ridicarea blocajelor maghiar și polonez, scrie AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Intrarea în vigoare a măsurii în Europa este prevăzută pentru 31 decembrie 2023. Unanimitatea celor 27 a fost necesară pentru a valida proiectul de directivă întocmit de Comisie care pune în aplicare acordul istoric pentru mai multă justiție fiscală, aprobat anul trecut de circa 140 de țări sub egida OCDE, scrie Agerpres.

ULTIMA ORĂ PREMIERĂ Guvernul vrea să lanseze obligațiuni Panda și Samurai, pentru prima dată pe piața internă din China (Panda). De pe piața internă din Japonia, statul s-a mai împrumutat cu obligațiuni Samurai în anii \'90 CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ PREMIERĂ Guvernul vrea să lanseze obligațiuni Panda și Samurai, pentru prima dată pe piața internă din China (Panda). De pe piața internă din Japonia, statul s-a mai împrumutat cu obligațiuni Samurai în anii '90

Varșovia și Budapesta au blocat acest dosar rând pe rând încă de la începutul anului pentru a obține validarea de către UE a planurilor lor de redresare dotate cu miliarde de euro subvenții.

După ce și-au asigurat undă verde asupra planurilor de redresare, cele două capitale și-au ridicat în final rezervele în cadrul unui compromis privind mai multe dosare care includ și deblocarea unui ajutor financiar de 18 miliarde de euro pentru Ucraina în 2023.

"A fost un drum lung, cu obstacole la fiecare pas. Astăzi, unitatea a prevalat și toate statele membre și toți cetățenii UE vor beneficia de asta", a declarat comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni, într-un comunicat.

Impozitul minim global este doar o parte (cunoscută ca pilonul 2) a acordului OCDE.

Primul pilon, care prevede impozitarea companiilor acolo unde obțin profituri pentru a pune capăt anumitor practici de evaziune fiscală, vizează în special giganții domeniului digital. El necesită un acord internațional care nu este încă finalizat.

Președintele francez Emmanuel Macron aflat în prim-planul acestui dosar de mai mulți ani, a salutat "un progres major pentru toți cei care susțin dreptatea fiscală la fel ca noi".

"Punem în aplicare unul dintre cele mai dragi proiecte ale mele în Europa: impozitarea minimală a companiilor la nivel global", a salutat și cancelarul german Olaf Scholz. 

viewscnt
Afla mai multe despre
uniunea europeană
impozit