Vasilescu spune că salariile bugetarilor vor crește în fiecare an cu 25% din diferența între salariul prevăzut pentru 2022 și cel din prezent

Vasilescu spune că salariile bugetarilor vor crește în fiecare an cu 25% din diferența între salariul prevăzut pentru 2022 și cel din prezent
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 nov 2018

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, duminică seară, că, începând de anul viitor și până în 2022, salariile bugetarilor vor crește, în fiecare an, cu 25% din diferența dintre salariul pe care urmează să îl aibă în 2022 și cel din prezent. Totodată, Vasilescu a anunțat că se va face o reorganizare la nivelul ministerului, care are patru entități în subordine, în județe. "Dispar jumătate din funcțiile de conducere județene, e normal să fie așa, adică în loc să ai patru entități poți să ai două, cu același număr de personal, dar cu funcții de conducere la jumătate", a spus ea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"În fiecare an, începând din 2019 până în 2022, se crește la bugetari cu 25% din diferență la salariu. Atenție, ce înseamnă această diferență, pentru că au fost multe confuzii în ultima perioadă, s-a spus că se crește cu 25% pe brut, de la 1 ianuarie. Nu, este 25% din diferență. De exemplu, eu am acum un salariu, să zicem, de 2.000 de lei și în grilă, în lege, este scrisă o cifră de 6.000 de lei care ar trebui să fie salariul meu în 2022. Asta înseamnă că diferența între ceea ce am acum în plată și ceea ce urmează să primesc în 2022, când este intrarea efectivă a legii în vigoare, este de 4.000 de lei. 25% din această diferență înseamnă 1.000 de lei creștere în fiecare an", a spus ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.

Ea a adăugat că educația și sănătatea au fost tratate ca domenii prioritare, scrie News.ro.

Vânzările de locuințe din California au scăzut cu 18%, cel mai mare declin din ultimul deceniu. Vine un crah imobiliar, avertizează un investitor din piețele de bonduri CITEȘTE ȘI Vânzările de locuințe din California au scăzut cu 18%, cel mai mare declin din ultimul deceniu. Vine un crah imobiliar, avertizează un investitor din piețele de bonduri

"Medicii și asistentele au urcat direct pe grila din 2022, deci ei de la 1 ianuarie nu vor mai avea niciun fel de creștere, în schimb ceilalți din sectorul sanitar vor avea, biologi, chimiști, farmaciști, iar educația a avut o creștere de 25% anul acesta, deci 25% raportat la salariul de anul trecut. Lor diferența până în 2022 le-a mai rămas destul de mică de recuperat", a mai afirmat Vasilescu.

Întrebată dacă sunt posibile disponibilizări, ea a răspuns afirmativ.

"Sunt posibile, sigur că sunt posibile, de altfel eu am început o procedură de reorganizare pe Ministerul Muncii, așa cum știți, sunt patru entități în subordinea Ministerului Muncii în județe și sigur că de acolo ne este foarte simplu să facem o reorganizare noi, în minister. O dată, dispar jumătate din funcțiile de conducere județene, e normal să fie așa, adică în loc să ai patru entități poți să ai două, cu același număr de personal, dar cu funcții de conducere la jumătate, și în plus noi avem cam 1.500 de persoane care trebuiesc să fie angajate la Casa Națională de Pensii pentru a putea să recalculeze legea pensiilor și atunci mare parte din personalul de care nu mai avem nevoie în astfel de entități îl putem direcționa către Casa Națională de Pensii", a spus Vasilescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul muncii
lia olguta vasilescu
salarii