Prețurile la orez se apropie de maximumul ultimilor 15 ani pe fondul evoluțiilor meteo nefavorabile

Prețurile la orez se apropie de maximumul ultimilor 15 ani pe fondul evoluțiilor meteo nefavorabile
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 mai 2024

Vremea afectează încă odată piața orezului, ducând prețurile la acest aliment de bază la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

12 iunie - Profit News TV - Maraton Energie
13 iunie - Eveniment Profit.ro - Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Livrările de orez erau deja afectate de restricțiile la export impuse anul trecut de India, cel mai mare exportator mondial, precum și de îngrijorările că seceta provocată de fenomenul meteo El Nino va afecta producția din Asia de Sud-Est, o importantă regiune pentru cultura orezului. Acum inundațiile catastrofale din sudul Braziliei au creat noi îngrijorări, scrie Agerpres.

FOTO Start la reabilitarea cartierului Grozăvești, inclusiv pentru a elibera trotuarele de mașini CITEȘTE ȘI FOTO Start la reabilitarea cartierului Grozăvești, inclusiv pentru a elibera trotuarele de mașini

Prețurile la orez thailandez spart, care servesc drept referință pentru piața din Asia, au crescut cu 71 de dolari de la începutul lunii aprilie și până în prezent, ajungând la 649 de dolari pe tonă. Această cereală este vitală pentru dieta a miliarde de persoane din Asia și Africa și cel mai recent avans ar putea alimenta presiunile inflaționiste și majora facturile la import pentru cumpărători.

Inundațiile din Brazilia au contribuit la recenta creștere a prețurilor, în condițiile în care statul Rio Grande do Sul, care este responsabil pentru 70% din întreaga producție de orez a Braziliei, este așteptat să fie afectat de inundații timp de mai multe săptămâni, potrivit lui Charles Hart, analist pe materii prime la BMI.

"Inundațiile au coincis cu recoltatul orezului în Brazilia, astfel că o parte din recoltă nu a putut fi strânsă", spune Charles Hart. Asta a creat îngrijorări serioase cu privire la volumul producției interne și cu privire la eventualul surplus ce ar putea fi exportat, a adăugat analistul.

Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat recent că ploile vor amâna recoltatul orezului în statul Rio Grande do Sul, ceea ce înseamnă că Brazilia ar putea fi nevoită să importe orez. Brazilia este al nouălea mare exportator de orez, potrivit datelor Departamentului american al Agriculturii.

Un alt factor care impulsionează prețurile este încetinirea cu care ajunge pe piață noua recoltă în Asia de Sud-Est, subliniază Peter Clubb, analist la Consiliul Internațional al Cerealelor. Asta în condițiile în care recoltarea orezului în Thailanda și Vietnam se apropie de sfârșit. Thailanda este al doilea mare exportator de orez iar Vietnamul este al treilea.

Pe partea de cererea, Indonezia continuă să cumpere cantități mari de orez, ceea ce ajută la susținerea sentimentului pe piață, susține Peter Clubb. Potrivit acestuia, ritmul achizițiilor de orez ale Indoneziei precum și orice potențiale modificări în ceea ce privește restricțiile la export ale Indiei vor influența prețurile în perioada următoare. 

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
orez