Thailanda vrea reincriminarea canabisului

Thailanda vrea reincriminarea canabisului
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mai 2024

Prim-ministrul Thailandei a promis cea mai mare fermitate la adresa produselor stupefiante, cerând administrației sale să adopte rapid proiectul său pentru reincriminarea canabisului, informează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics

Guvernul thailandez a anunțat în februarie că vrea să repună pe lista de narcotice canabisul, disponibil la scară largă în această țară, scrie Agerpres.

Cea mai caldă lună aprilie înregistrată vreodată. Din iunie 2023, în fiecare lună s-a înregistrat un record de temperatură CITEȘTE ȘI Cea mai caldă lună aprilie înregistrată vreodată. Din iunie 2023, în fiecare lună s-a înregistrat un record de temperatură

Dezincriminarea lui, în iunie 2022, a permis deschiderea unor foarte numeroase dispensare la Bangkok și pe teritoriul țării, însă unele voci au denunțat o lege prea laxă care contrastează cu situația din Asia, unde consumul de droguri rămâne aspru pedepsit.

"Problema drogurilor constituie un program național și toate agențiile trebuie să conlucreze pentru a o soluționa în mod serios", a declarat Srettha Thavisin miercuri seara pe rețeaua socială X (fosta Twitter), precizând că vrea să vadă progrese în cel mult 90 de zile.

Thailanda, regat altădată reputat pentru severitatea legilor sale pentru stupefiante, a încercat să profite de ascensiunea la scară mondială în ultimii ani a uzului marijuanei în scopuri medicinale.

Thailanda este de asemenea o importantă țară de tranzit pentru opium și metamfetamină, dintre care o mare parte este produsă în Myanmar, țară vecină sfâșiată de război.

Orice persoană implicată în traficul de droguri trebuie să știe că "chiar și o singură pastilă" poate duce la urmăriri judiciare, a scris Srettha.

Briceagul elvețian va fi produs într-o variantă diferită, prima dată în istoria sa de 133 ani CITEȘTE ȘI Briceagul elvețian va fi produs într-o variantă diferită, prima dată în istoria sa de 133 ani

Prim-ministrul thailandez, în funcție din august anul trecut, și-a exprimat adesea opoziția față de uzul recreativ de canabis și a precizat că a cerut Ministerului Sănătății să accelereze demersurile menite să-l reincrimineze, exceptând uzul său medical.

În februarie, ministrul sănătății thailandez a anunțat un proiect de lege rapid, însă de atunci nimic nu s-a schimbat și "dispensarele" legale de canabis își continuă activitatea.

Thailanda a fost prima țară din Asia de Sud-Est care a autorizat uzul medical al canabisului în 2018. 

viewscnt
Afla mai multe despre
thailanda
canabis