Trei antreprenori români fac afaceri de 200.000 euro pe an cu un program de nutriție, sănătate și sport

Trei antreprenori români fac afaceri de 200.000 euro pe an cu un program de nutriție, sănătate și sport
Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 15 sep 2016

Pornit de trei antreprenori români în iunie 2015, George Bogdan, Anamaria Putinică și Bogdan Putinică, programul de nutriție, sănătate și sport pentru dezvoltarea personală THE CODE a reunit până în prezent peste 300 de participanți și va ajunge la o cifră de afaceri de 200.000 euro în acest an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics

Participanții sunt antreprenori sau angajați în companii  din industrii diverse precum IT, financiar-bancară, farmaceutică și medicală, avocatură, aviație, industrii creative. Dintre aceștia, mulți sunt și români din străinătate, care locuiesc în țări precum Germania, Anglia, Cipru, Dubai, Italia, Belgia, Olanda și Republica Moldova.

”THE CODE este un program avansat de sănătate, singular în România prin structura și  complexitatea principiilor științifice aplicate, din domeniul nutriției alcaline, detoxifierii,  antrenamentelor, psihologiei. Este un program de 21 de zile, susținut de parteneri medicali, cu o abordare completă asupra persoanei  în totalitatea elementelor care o alcătuiesc (stil de viață, emoții, relații). Ne adresăm celor care înțeleg că investiția în propria sănătate este, de departe, cea mai importantă, fiindu-le alături în startul echilibrat al transformării fizice și mentale pe care o urmăresc”, arată Anamaria Putinică, partener THE CODE.

Cum își mai motivează companiile angajații: de la ateliere de actorie și parenting, la redescoperirea secretelor feminității CITEȘTE ȘI Cum își mai motivează companiile angajații: de la ateliere de actorie și parenting, la redescoperirea secretelor feminității

Programul este structurat în 3 module de câte o săptămână fiecare. În cadrul taberei THE CODE, participanții consumă, în medie, între 40 - 50 de kilograme de legume și fructe sub formă de suc, completate de superalimente specifice progamului THE CODE, între 21 - 28 de litri apă alcalină și ceaiuri. Programul include 12 rutine de antrenamente modificate și ajustate tiparului lor somatic, 10 seminarii educaționale, sesiuni de consiliere psihologică, exerciții de meditație, activități de grup și drumeții.

Trei sferturi dintre participanților THE CODE sunt femei, au vârsta între 16 și 60 de ani, cu venituri peste medie, sunt antreprenori ori lucrează în companii din industrii diferite precum IT, financiar-bancară, farmaceutică și medicală, avocatură, aviație, industrii creative, iar cei mai mulți provin din București, Ardeal și Banat.

Cei trei antreprenori au investit peste 100.000 euro în lansarea acestui program.

viewscnt
Afla mai multe despre
the code
afaceri
program