Românii vor avea "Ziua de Curățenie Națională". Când va fi și ce va presupune

Românii vor avea "Ziua de Curățenie Națională". Când va fi și ce va presupune
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 apr 2024

"Ziua de Curățenie Națională" va fi marcată în a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, pentru a accentua responsabilitatea socială atât a cetățenilor, cât și a autorităților, a companilor care astfel sunt incurajate sã devină mai atenți în privința acțiunilor de curățenie cu impact pozitiv asupra mediului, a colectării separate, a reciclării și depozitării deșeurilor, conform unui proiect legislativ susținut atât de putere, cât și de opoziție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics

Cu prilejul Zilei de Curățenie Natională, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile centrale și locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora ”pot organiza activități culturale, sociale și educaționale prin care sã fie promovate bune practici în privința acțiunilor de curățare a mediului și a importanței păstrării unui mediu curat”, prevede proiectul analizat de Profit.ro.

Noi detalii despre drona românească. Ministru: Avem conceptul a cel puțin 10 drone. Mi-aș dori ca dronele din România să ajungă în toată lumea CITEȘTE ȘI Noi detalii despre drona românească. Ministru: Avem conceptul a cel puțin 10 drone. Mi-aș dori ca dronele din România să ajungă în toată lumea

Aceste instituții vor putea aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării și derulări în bune condiții a manifestărilor, respectiv în vederea acordării de sprijin material, financiar și logistic entităților care doresc să organizeze evenimente și acțiuni publice dedicate desfășurării unor activități de curățare  și protecție a mediului.

Conform unei alte prevederi din proiect, Societatea Românã de Televiziune și Societatea Românã de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni dedicate promovării acșiunilor de curășare și protecție a mediului.

Ciolacu vrea să atragă investiții de 15 miliarde de euro din Qatar. LISTA Proiectelor discutate. Se caută investitori pentru Portul Constanța, dar și pentru infrastructură și energie CITEȘTE ȘI Ciolacu vrea să atragă investiții de 15 miliarde de euro din Qatar. LISTA Proiectelor discutate. Se caută investitori pentru Portul Constanța, dar și pentru infrastructură și energie

”Prin participarea la activități de curățenie, cetățenii vor dezvolta un sentiment de proprietate și mândrie în comunitățile lor, favorizând legături sociale mai puternice și un angajament comun față de protecția mediului. (...) De asemenea, Ziua de Curățenie Națională oferă oportunitatea de a promova exercițiile fizice în aer liber ca parte a eforturilor de curățenie. Aceasta nu numai cã aduce beneficii sănătății și bunăstări personale, ci și creste conștientizarea despre importanta activității fizice regulate pentru spnătatea generală”, susțin inițiatorii.

viewscnt
Afla mai multe despre
ziua de curățenie națională
proiect
parlament
partide