Platforma de brokeraj Robinhood s-a listat pe bursa din SUA la o evaluare de aproximativ 32 de miliarde dolari, ușor sub așteptări, în contexul în care a reușit să vândă acțiuni la limita inferioară a intervalului de preț propus.
La 5 ani de la achiziționarea de către Microsoft, veniturile LinkedIn au depășit pentru prima oară $10 miliarde/an. Veniturile pe trimestrul 4, fiscal, au crescut cu 46% comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind de aproape $3 miliarde.
Listarea aplicației Robinhood pe bursa din SUA se va face la o evaluare de aproximativ $33 miliarde, sub $40+ de miliarde, cât a fost vehiculat inițial.
Renault eWays este numele evenimentului dedicat de constructorul francez prezentării strategiei sale electrice. Noutățile vin din anunțarea unei noi platforme electrice, CMF-BEV, prezentarea succintă a câtorva dintre noile modele electrice, dar și a țintelor pe care compania franceză, care deține Dacia, și le-a fixat pentru segmentul de mașini propulsate de baterii. Printre certitudinile care vizează Dacia, se numără introducerea motoarelor E-Tech pe toate modelele, cel mai târziu în 2025, și o tranziție la propulsia electrică într-un viitor îndepărtat.
Doi frați din Africa de Sud, proprietarii unei platforme de investiții în criptomonede, au dispărut după ce ar fi furat bitcoin în valoare de 3,6 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Startup-ul franco-belgian iBanFirst, furnizor de servicii financiare pentru companii, se pregătește să intre în România, în cadrul unei strategii de expansiune în regiunea Europei de Est.
Pandemia a accelerat procesul de digitalizare a industriei asigurărilor și a condus anul trecut la dublarea vânzărilor online de polițe, la 2%, a declarat președintele CA al Transilvania Broker de Asigurare, Dan Niculae. Brokerul, singurul listat la Bursa de Valori București, va lansa la 1 iunie o platformă digitală de emitere a polițelor de asigurări, într-o primă fază pentru RCA, apoi pentru călătorii și locuințe. "Vrem să atingem în următoarele 12 luni 10% din piața online".
Binance, printre cele mai mari platforme de tranzacționare pentru criptomonede în funcție de volumele rulate, este investigată de Departamentul de Justiție și Fiscul american, conform Bloomberg, care citează persoane la curent cu această situație.
Comitetul de coordonare a vaccinării anunță că platforma de programare la vaccinare a fost optimizată și permite schimbarea centrului pentru efectuarea rapelului.
Turcia vrea să reglementeze piața criptomonedelor, după ce două servicii de schimb, Thodex și Vebitcoin, s-au prăbușit săptămâna trecută. Va fi înființată o bancă centrală cu rol de custode, care va avea rolul de a elimina riscurile și va exista un prag de capital pentru serviciile de schimb. De asemenea, va fi stabilit un nivel minim de educație pentru ocuparea pozițiilor de conducere în cadrul acestor companii
Marca Alfa Romeo va folosi o nouă platformă, a grupului Stellantis, cel mai probabil derivată din cele dezvoltate de PSA Group pentru mărcile Peugeot – Citroen – Opel.
Investitorii în criptomonede din Turcia au suferit o nouă lovitură, în urma prăbușirii unei a doua platforme de tranzacționare, la o zi după ce autoritățile au emis un mandat de urmărire internațională pe numele fondatorului platformei Thodex, suspectat de fraudarea a circa 2 miliarde de dolari.
Consumatorii de energie electrică și gaze naturale ar putea să-și schimbe începând cu 2025 furnizorul în 24 de ore și nu în 21 de zile, ca în prezent, Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), primind avizul favorabil al Comitetului Tehnico Economic din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României, în vederea demarării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică aferent proiectului de implementare a unei platforme online centralizată conectată la comparatorul de prețuri creat deja de reglementatorul pieței de energie.
Utilizatorii Facebook vor putea cere unei comisii independente de supraveghere a companiei să ia decizii referitoare la conținutul de pe platformă, nu doar la cel care a fost blocat, aceasta fiind o extindere majoră a atribuțiilor comisiei, transmite Reuters.
Lottery.com, platformă care permite utilizatorilor să joace la loteriile de stat de pe PC și dispozitive mobile, se pregătește să intre în România, printr-un parteneriat cu Ritzio International, unul dintre principalii operatori de jocuri de noroc prezenți pe piața locală.
Comitetul de coordonare a vaccinării și STS au lansat harta interactivă a centrelor de vaccinare, pe tipuri de vaccin, astfel încât orice persoană interestă poate vedea în platforma de vaccinare ce vaccin este folosit la fiecare centru, câte locuri sunt disponibile și câtepersoane sunt pe listele de așteptare.
Platformele de streaming vor fi incluse în categoria plătitorilor cotei de 3% din prețul de vânzare și/sau închiriere a filmelor și vor achita, totodată, la Fondul cinematografic o contribuție de 4% din veniturile obținute din tranzacții unice sau sub formă de abonament, potrivit unui proiect de lege redactat de Guvern.
Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a declarat că, de la 1 aprilie, se va afișa în platforma de programare tipul de ser cu care se poate face imunizarea la fiecare centru.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat că pe platforma de vaccinare vor fi disponibile de la începutul lunii aprilie timpul disponibil până la vaccinare și tipul de vaccin care va fi utilizat.
Fostul președinte american Donald Trump, suspendat de pe Twiteer, Facebook și alte site-uri de socializare, în urma atacului care a avut loc pe 6 ianuarie împotriva Capitoliului Statelor Unite, intenționează să lanseze propria sa platformă de socializare, în două sau trei luni, a declarat unul dintre consilierii săi, la Fox News, transmite Reuters.
Coinbase Global, operatorul celei mai mari platforme de tranzacționare criptomonede din SUA, a fost evaluată la aproximativ 68 miliarde de dolari într-o serie de tranzacții private cu acțiuni înaintea listării planificate pe bursa Nasdaq.
Cei mai importanți acționari ai Allegro, cea mai mare platformă de e-commerce din Polonia, vor să atragă 4,9 miliarde de zloți polonezi (1,3 miliarde de euro) din vânzarea de acțiuni ale companiei.
Facebook va lansa în următoarele luni o nouă platformă de publishing, în Statele Unite, care va permite scriitorilor independenți și jurnaliștilor să ajungă la audiențe noi și să își valorifice financiar munca, prin intermediul newsletterelor pe email și al site-urilor individuale, transmite Reuters.
Brokerul online israelian eToro se va lista pe bursa Nasdaq în urma fuziunii cu o companie de tip SPAC, operațiune care evaluează platforma de tranzacționare pentru criptomonede și acțiuni la 10 miliarde de dolari.
Bursa Româna de Mărfuri (BRM) a anunțat marți lansarea unei platforme pe care inclusiv consumatorii casnici vor putea cumpăra energie electrică, participarea lor pe această platformă fiind gratuită. Rămâne de văzut ce succes va avea demersul BRM, produsul fiind mai degrabă destinat consumatorilor casnici cu consum ridicat și cu cunoștințe destul de serioase atât în ceea ce privește piața de electricitate, cât și cea bursieră.