Ministrul Finanțelor Publice Florin Cîțu lansează un atac politic la adresa Gabrielei Firea și spune că mare parte din bugetul de 5,8 miliarde lei al Primăriei Municipiului București este căpușată în interese personale. În replică, pirmarul general îl numește pe Cîțu ”primul speculant pe curs al țării” și spune că ea este cea care a tăiat firmele căpușă de la bugetul PMB.
Cosmin Olăroiu, antrenorul echipei de fotbal chineze Jiangsu Suning, a primit autorizație pentru construirea primei etape a ansamblului rezidențial pe care îl pregătește de câțiva ani în locul fostei fabrici Izolatorul din București. Terenul fostei platforme industriale a fost cumpărat de Olăroiu, în urmă cu 2 ani, alături de o parteneră de afaceri.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a semnat autorizația de construire pentru lucrările la Pasajul suprateran Doamna Ghica. Proiectul prevede devierea și modernizarea tuturor rețelelor edilitare din zonă - apă, canalizare, gaze naturale, termoficare, electrice, iluminat public, telecomunicații și sistematizarea drumurilor.
Impact Developer & Contractor și-a majorat de aproape 4 ori câștigul pretaxare din activități continue EBITDA la 24,75 milioane lei, de la 6,34 milioane lei în prima jumătate a anului trecut. Compania a vândut locuințe cu suprafețe cu 69% mai mari, de peste 15.000 de metri pătrați față de aproape 9.000 de metri pătrați la S1 2018. Societatea mai anunță că are 300 de contracte de pre-vânzare pentru livrarea de apartamente și locuri de parcare.
Administrația Fondului Imobiliar, aflată în subordinea Primăriei Municipiului București, a obținut recent un certificat de urbanism informativ în vederea construirii pentru fosta bază REBU din centrul Bucureștiului. Primăria nu este la prima inițiativă în domeniul imobiliar.
Primăria Capitalei transmite că, în pofida intrării în faliment a RADET, anunțată anterior de Profit.ro, bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor avea în continuare căldură și apă caldă la parametri optimi, întrucât întreaga activitate a RADET va fi preluată, în cel mai scurt timp, de noua Companie Municipală Termoenergetica, care va fi înființată prin divizarea actualei Companii Municipale Energetica. De cealaltă parte, Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, spune că, potrivit legii, după pronunțarea falimentului, RADET mai poate funcționa în actuala formă încă 90 de zile.
Instanța a decis astăzi intrarea în faliment a RADET, decizia fiind însă cu posibilitate de recurs, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate discuțiilor.
Primăria Capitalei anunță că, în ședința de luni, consilierii generali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea pasajului suprateran Andronache - Închidere Inel Median. Costurile proiectului se ridică la 42 de milioane de euro, iar durata de realizare este de doi ani. De asemenea, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru opt pasarele pietonale.
Electrocentrale Grup și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), ambele controlate integral de Ministerul Energiei, se pregătesc să înregistreze la Registrul Comerțului o companie nouă, Titan Power SA, la care ambele vor fi acționari și care își propune să construiască o nouă centrală în cogenerare de înaltă eficiență în București, în cartierul Titan, pe amplasamentul fostei CET Titan, aflat în proprietatea Electrocentrale Grup.
Sindicatul Liber Independent din Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie termică controlat de Ministerul Energiei, a cerut retragerea acțiunii în instanță prin care Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București a municipalității Capitalei, operatorul sistemului centralizat de încălzire din București, a contestat, prin administratorul său judiciar Rominsolv, măsura ELCEN de a le acorda angajaților săi un adaos la salariu în sumă brută de câte 2.000 de lei în lunile februarie, martie și aprilie 2019, cu consecința majorării cheltuielilor salariale anuale ale companiei cu circa 10,8 milioane lei.
Majorarea a fost acordată "ținând cont de climatul social tensionat de la nivelul societății, pe fondul nemulțumirii salariaților față de câștigul salarial, cât și raportat la incertitudinea și lipsa de încredere în implementarea măsurilor de reorganizare, stare care a generat acțiuni de revoltă necontrolate la nivelul CTE-urilor Progresu, Sud, Grozăvești".
Investiția este asumată de Primărie în baza unei Hotărâri CGMB din 2017 care prevede că proprietarii clădirilor cu bulină roșie pot beneficia de finanțare fără dobândă de la bugetul local pentru consolidarea seismică a imobilelor lor, finanțare rambursabilă în termen de pănă la 25 de ani de la data finalizării lucrărilor de intervenție.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) are pe ordinea de zi a ședinței din 26 februarie trei proiecte de hotărâri care au ca scop salvarea sistemului centralizat de încălzire din Capitală, în condițiile în care a doua zi, pe 27 februarie, există riscul ca instanța de judecată să pronunțe falimentul RADET, iar Primăria București declară în mod oficial că falimentul Regiei de termoficare este "iminent".
Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie controlat de ministerul de resort care furnizează agent termic către RADET, gestionarul sistemului centralizat de încălzire din Capitală aflat în subordinea municipalității bucureștene, transmite că "are disponibilitatea" de a asigura energia termică pentru populație și dacă RADET intră în faliment, cu condiția ca Primăria Capitalei să plătească subvenția de la bugetul local.
Curtea de Apel București a respins ieri cererea municipalității Capitalei de revizuire a sentinței CAB din noiembrie anul trecut, prin care Curtea a decis anularea hotărârilor Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de aprobare a înființării unui număr de 20 de companii municipale bucureștene, dintr-un total de 22 care fac parte din holdingul municipal pus pe picioare la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
Potrivit unui document al administratorului judiciar al RADET, Rominsolv, la finalul lunii trecute a avut loc la Guvern o întâlnire între reprezentanții Ministerului Energiei, ai ANAF și ai Primăriei Municipiului București, cu medierea Guvernului. Din minuta întâlnirii "nu reiese în mod neechivoc că părțile exclud varianta falimentului RADET București", se arată în documentul citat.
Interdicția se va aplica de la 1 aprilie 2019. Asta pentru că Primăria a eliberat deja acorduri de ocupare de locuri de vânzare stradală în centrul Bucureștiului pentru 1 și 8 martie și se teme că vânzătorii de mărțișoare care au solicitat și primit astfel de acorduri, plătind tariful aferent acestora, o vor da în judecată dacă interdicția intră în vigoare înainte de datele respective.
Profit.ro a scris pe 6 decembrie, citând un document oficial, că CGMB ar putea supune la vot în curând o propunere a RADET de majorare a prețului la energie termică pe care consumatorii bucureșteni îl plătesc efectiv pe facturile lor lunare de căldură și apă caldă. Sursa citată releva că, încă din octombrie, RADET a propus Primăriei "ajustarea urgentă a tarifelor finale (la consumator) astfel încât veniturile totale obținute din prestarea serviciului public de termoficare să acopere toate cheltuielile de producție, transport și distribuție a agentului termic", fără să se precizeze dacă este vorba de consumatorii noncasnici, adică de firme și instituții, sau/și de cei casnici.
Pe de altă parte, prin două firme înregistrate în Cipru, Puiu Popoviciu a reclamat în vară statul român la Tribunalul Arbitral Internațional de la Washington și a cerut despăgubiri de cel puțin 200 milioane dolari pentru presupuse prejudicii create de sechestrele pe active imobiliare instituite de DNA în dosarul Ferma Băneasa.
La începutul anului 2018, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat o hotărâre prin care a solicitat Guvernului să treacă baza Pro Rapid din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Finanțelor în domeniul public al municipiului București și administrarea CGMB, în vederea reincluderii bazei în circuitul sportiv și de agrement.
Serviciul va fi prestat de către Compania Municipală Managementul Traficului București SA, controlată de municipalitate și care este una dintre cele 20 de firme din holdingul Primăriei ale căror hotărâri CGMB de înființare au fost anulate recent de instanța de judecată. Compania intenționează să obțină și profit din ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor oprite neregulamentar.
Cosmin Olăroiu a preluat firma care opera fabrica în 2016, alături de o parteneră de afaceri, fiecare dintre cei doi deținând câte 50% din acțiuni. În vara acestui an, Olăroiu a preluat integral și firma de construcții Steda Residence de la omul de afaceri Stelian Gheorghe, condamnat în aceeași perioadă în primă instanță la 6 ani de închisoare cu executare într-un dosar de despăgubiri ANRP supraevaluate.
Tribunalul București a decis suspendarea aplicării hotărârii CGMB nr. 721/2018, hotărâre prin care, în octombrie, au fost desființate ALPAB, Administrația Străzilor, Administrația Fondului Imobiliar și cea a Cimitirelor. Decizia a fost luată la solicitarea producătorului de echipamente de semnalizare rutieră Vesta Investment SRL, controlat de omul de afaceri Radu Spirea.
Primăria Capitalei a elaborat, în urma semnalelor primite din teritoriu, un proiect de Regulament privind procedura de autorizare concomitentă a clădirilor, a branșamentelor și a racordurilor la utilități, care ar urma să fie aplicat locuințelor unifamiliale cu cel mult 2 etaje din București, în scopul reducerii birocrației.
Planul Urbanistic General (PUG) al Capitalei, la revizuirea căruia se muncește de 5 ani, din 2013, și a cărui valabilitate a fost prelungită succesiv de 4 ori în ultimii 18 ani, respectiv de la adoptarea sa inițială din anul 2000, va fi prelungit din nou, din cauza faptului că revizuirea sa nu va fi finalizată până la sfârșitul acestui an.