Romgaz caută în piață firme de consultanță care să facă o analiză a zăcămintelor de gaze operate de companie și să stabilească care dintre ele s-ar preta la a fi transformate în situri de stocare geologică a CO2.
Peste 100 de companii au depus la Ministerul Energiei solicitări de finanțări nerambursabile de stat UE, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru proiecte de construire de capacități de stocare a energiei electrice în baterii
Reglementarea ce include această obligație, denumită Net-Zero Industry Act (NZIA), a fost aprobată luni de către Consiliul UE și urmează să fie publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii până la jumătatea anului. Parlamentul European o votase pe 25 aprilie, în urma unui acord politic Parlament-Consiliu asupra sa convenit în februarie.
Co-fondatorul Marijnene Johannes Antonie Marinus și-a transferat participația, pe care o deținea în nume propriu, la subsidiara din România a conglomeratului ceh Tesla, către o altă companie din grup, Tesla Global, înregistrată în Cehia, conform datelor publicate în Monitorul Oficial.
Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru o parte din costul investițional.
Un consorțiu între Elicio și BayWa r.e. a câștigat licitația AO5 în Franța pentru dezvoltarea și operarea primului parc eolian offshore plutitor al țării, proiectul Pennavel de 250 MW, în largul coastei de sud a Bretaniei.
O subsidiară locală a conglomeratului de asociații de cooperative agricole BayWa din Germania, înființat în 1923, cu venituri totale de aproape 24 miliarde euro anul trecut (din care peste o zecime obținute în sectorul energetic), peste 20.000 de angajați și activități în mai mult de 40 de țări, avansează cu un proiect fotovoltaic anunțat anterior în premieră de Profit.ro.
Acesta are deja în România două centrale de producție de energie regenerabilă aflate în operare comercială, respectiv parcul eolian Ruginoasa din județul Iași, cu putere instalată de 60 MW, și parcul fotovoltaic Glodeni din județul Mureș, de 53 MW.
În ultimii 3 ani, germanii au înființat sau preluat circa 20 de companii locale cu profil energetic, iar anul trecut au început să facă head-hunting pentru a angaja un manager general pentru operațiunile din România, după cum a relatat Profit.ro.
Participanții la piețele de energie din UE vor fi obligați, începând de luna viitoare, să raporteze contractele de stocare energie și gaze, dar și produsele derivative și o eventuală tranzacționare pe bază de algoritmi către ACER (agenția reglementatorilor din UE), în cazul României și a altor 2 state membre raportarea urmând a fi efectuată direct către agenția națională (respectiv ANRE).
Unitățile de stocare a energiei în baterii au reprezentat principala sursă de alimentare a rețelei electrice a Californiei în seara zilei de marți, 16 aprilie, fiind pentru prima data în istorie când se întâmplă acest lucru.
Producătorii români de țiței și gaze naturale, alături de omologii lor din Uniunea Europeană, vor avea în curând obligația legală de a investi în proiecte de captare și stocare a dioxidului de carbon (CO2), printr-o contribuție care se va calcula în funcție de cota de piață în UE a fiecăruia din perioada 2020-2023, în baza unui proiect de Regulament european asupra căruia Consiliul și Parlamentul UE au ajuns recent la un acord politic.
În România, stocarea de energie electrică este în fază incipientă. Există o singură instalație integrată în sistemul energetic național, cu putere de 7 MW.
Fabrica, ce a făcut parte din conglomeratul comunist cehoslovac omonim, a intrat în funcțiune la începutul anilor ’50.
În România, stocare de energie electrică este în fază incipientă. Există o singură instalație integrată în sistemul energetic național, cu putere de 7 MW.
Faptul că a fost solicitată autorizația de înființare înseamnă că proiectul este destul de avansat, inclusiv în ceea ce privește componenta de finanțare.
Gigantul american al industriei de apărare Lockheed Martin analizează posibilitatea de a construi în România capacități de producție de baterii de stocare de energie electrică, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, aflat în vizită în SUA.
Șeful Google Sudar Pichai a anunțat în cadrul conferinței cu investitorii pricinuită de anunțarea celor mai recente rezultate financiare că Google One este pe punctul de a trece de 100 de milioane de abonați.
După ce utilizatorii Google Drive s-au trezit că pur și simplu că le-a dispărut o parte din documentele stocate, gigantul american le oferă acum o soluție acestora.
După mai multe zile de plângeri venite de la utilizatori, Google recunoaște că există o problemă cu aplicația de desktop pentru Google Drive.
Operatorul de sistem și transport Transelectrica și distribuitorii de energie electrică vor putea să-și instaleze capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile în propriile stații, însă numai pentru acoperirea consumului propriu, costurile acestora urmând a fi recunoscute în tarifele pe care le vor percepe de la utilizatorii finali, prevede un proiect de ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
În septembrie, vicepreședintele ANRE, Gabriel Andronache, declara că creșterea numărului de prosumatori pune presiune pe sistemul de distribuție, în condițiile în care cei mai mulți dintre ei au capacități care depășesc cu mult consumul propriu.
Un nou program dedicat creșterii eficienței energetice a locuințelor va intra în vigoare după aprobarea noi forme a PNRR revizuiet, respectiv de la 1 ianuarie 2024, și va cuprinde acordarea de vouchere pentru populație, de 25.000 lei, pentru achiziția de panousir solare, concomutent cu vouchere, tot în cuantum de 25.000, pentru stocarea energiei produse. Totodată vor fi acordate de 76.500 lei per familie pentru anveloparea sau schimbarea feresterelor locuințelor.
iCloud Plus are două noi opțiuni de stocare, cu 6TB și 12TB, care sunt disponibile, pentru abonamente pe măsură, și în România.
Apple anunță disponibilitatea a două noi planuri de stocare pentru iCloud, care duc spațiul ce poate fi închiriat lunar la 12TB.