Eazy Asigurări va începe să vândă polițe RCA spre mijlocul săptămânii viitoare, cel mai probabil din data de 16 mai, devenind astfel al nouălea jucător prezent pe acest segment de piață, care anul trecut a generat venituri din prime de aproape 9,3 miliarde lei, în creștere cu 16% față de 2022.
În jur de 20.000 de angajați din sistemul bugetar au profitat de faptul că Guvernul le decontează costul vizelor turistice și de afaceri pentru deplasări în Statele Unite ale Americii. Peste jumătate dintre vize au fost solicitate de angajați din Ministerul Afacerilor Interne, conform informațiilor obținute de Profit.ro.
Mehmet Ali Aydinlar (67 de ani), fondator și președinte CA al celui mai mare lanț de spitale private din Turcia, Acibadem Healthcare Group, care vrea să cumpere Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, cum a anunțat ieri Profit.ro, a venit în România cu avionul personal pentru a vedea clinicile și spitalele rețelei din București, Cluj-Napoca și Timișoara.
Companiile au datorii față de furnizori și acționari. Sunt cazuri în care acționarii firmelor mici preferă să ia credite de consum și să împrumute mai departe firma deținută.
Deși scăderea este una de amploare, cel mai probabil nu este suficientă pentru a mulțumi Comisia Europeană.
Un proiect de ansamblu de producție de energie regenerabilă din vânt, compus din 3 parcuri eoliene ce ar urma să fie amplasate pe teritoriile a 4 comune din județul Botoșani, a ajuns în fază acordului de mediu.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat prin ministerul de resort, a primit acord de mediu pentru un proiect-pilot de construire a unui parc fotovoltaic plutitor pe Olt, cu putere instalată de 10 MW, relevă datele Profit.ro.
Mid Europa Partners vrea să vândă acum compania de sănătate la un preț de peste un miliard de euro, dublu față de cât a dat la cumpărare.
Fără acest impact, deficitul la patru luni s-ar fi situat la un nivel semnificativ mai redus.
Nu există nici o dovadă că diferitele instituții ale statului român ar fi acționat în mod coordonat pentru a bloca în mod deliberat proiectul minier aurifer Roșia Montană, se arată în decizia favorabilă României a Tribunalului Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, care a respins în martie pretențiile la despăgubiri de miliarde de dolari ale Gabriel Resources, după o procedură de arbitraj care a durat 9 ani.