Sud-coreenii de la KHNP se aliază cu Candu Energy pentru o ofertă de modernizare a reactorului 1 de la Cernavodă

Sud-coreenii de la KHNP se aliază cu Candu Energy pentru o ofertă de modernizare a reactorului 1 de la Cernavodă
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 mai 2024

Compania Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), controlată de statul sud-coreean, a semnat un acord cu grupul canadian Candu Energy Inc. pentru a accelera pregătirile în vederea depunerii unei oferte la licitația care va fi organizată pentru modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă, informează agenția Yonhap.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

KHNP a precizat că a semnat un contract de servicii de inginerie cu Candu, în conformitate cu obiectivul lor de a participa la modernizarea reactorului 1 a centralei nucleare de la Cernavodă (România), arată Agerpres.

Hidroelectrica crește tarifele pentru un anumit consum. Mesajul primit de clienți din Prahova CITEȘTE ȘI Hidroelectrica crește tarifele pentru un anumit consum. Mesajul primit de clienți din Prahova

Proiectul vizează înlocuirea unor componente cheie și construirea infrastructurii necesare care vor permite reactorului 1 de la Cernavodă să mai funcționeze timp de încă 30 de ani.

Conform parteneriatului cu Candu, KHNP va elabora un plan pentru construcția infrastructurii.

SUA riscă să rămână fără combusitibil nuclear din Rusia. Care sunt alternativele americanilor CITEȘTE ȘI SUA riscă să rămână fără combusitibil nuclear din Rusia. Care sunt alternativele americanilor

"Prin acest proiect, ne așteptăm la o consolidare a cooperării între Coreea de Sud și România în domeniul energiei nucleare", a declarat directorul general de la KHNP, Whang Joo-ho, care a adăugat că firma își va concentra eforturile pe câștigarea contractului care va fi scos la licitație în acest an.

Pentru același proiect, KHNP a semnat anul trecut un acord de consorțiu tripartit cu grupul canadian Candu Energy și cel italian Ansaldo Nucleare S.p.A.

Franța investighează TotalEnergies pentru un atac islamist CITEȘTE ȘI Franța investighează TotalEnergies pentru un atac islamist

Unitatea 1 a centralei nucleare (CNE) Cernavodă, cu o putere instalată de 700 MW, a fost pusă în funcțiune în 1996 și a livrat, până în prezent, 133 milioane MWh, reprezentând 9% din consumul național, pe o perioadă de 26 de ani. De asemenea, Unitatea 1 a împiedicat eliberarea în atmosferă a 130 de milioane de tone de CO2.

Proiectul de retehnologizare a Unității 1, inițiat în 2017, este implementat în trei etape, în conformitate cu experiența și practica internațională în domeniu. Faza I a Proiectului de retehnologizare s-a derulat în perioada 2017-2022 și a constat în demonstrarea capacității componentelor actuale ale reactorului Unității 1 de a funcționa mai mult de 210.000 de ore la puterea nominală, cel puțin până la sfârșitul anului 2026, finalizarea scopului lucrărilor din cadrul Proiectului de retehnologizare, precum și demonstrarea fezabilității Proiectului de retehnologizare, etapă care s-a finalizat în februarie 2022, odată cu aprobarea de către Adunarea Generală a Acționarilor a Studiului de Fezabilitate și a deciziei de investiție. Costul estimat al investiției este de 1,85 miliarde de euro.

VIDEO Primul limitator de viteză inteligent instalat în România. Folosit prima dată în Mexic CITEȘTE ȘI VIDEO Primul limitator de viteză inteligent instalat în România. Folosit prima dată în Mexic

Faza a II-a, începută în februarie 2022, se va desfășura până în 2026 și are în vedere următoarele activități principale: asigurarea resurselor financiare pentru realizarea Proiectului de retehnologizare a Unității 1; negocierea și acordarea contractelor de inginerie, achiziție și construcție (EPC); achiziționarea de echipamente cu ciclu lung de fabricație; evaluarea, pregătirea și programarea activităților ce urmează a fi desfășurate; obținerea avizului Comisiei Europene - articolul 41 din Tratatul Euratom; obținerea tuturor autorizațiilor și aprobărilor necesare pentru demararea proiectului etc.

Faza a III-a, care se va desfășura în perioada 2027-2029, începe cu oprirea Unității 1 și constă în realizarea efectivă a lucrărilor din cadrul Proiectului de retehnologizare a Unității 1 în cadrul instalațiilor unității, precum și repunerea în funcțiune a acesteia, în vederea exploatării comerciale pentru un nou ciclu de viață de 30 de ani, după anul 2029.

Nou studiu - Stilul de viață poate compensa impactul geneticii și adăuga încă 5 ani CITEȘTE ȘI Nou studiu - Stilul de viață poate compensa impactul geneticii și adăuga încă 5 ani

Compania Națională "Nuclearelectrica" SA, producătoare de energie electrică, termică și combustibil nuclear, funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deținând 82,49% din acțiuni, iar ceilalți acționari 17,50%, după listarea companiei la bursă în anul 2013. Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producția totală de energie și cu 33% la producția totală de energie fără CO2 din România.

În vara anului trecut, Profit.ro a anunțat că un consorțiu de companii energetice coreene a obținut un contract de peste 200 milioane dolari pentru construirea unei instalații de tratare a deșeurilor nucleare în România.

Profit.ro a anunțat anterior că grupul de companii este pe punctul să obțină un acord pentru construirea unei instalații de tratare a deșeurilor nucleare la Cernavodă.

Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), cel mai mare producător de energie electrică din Coreea de Sud, alături de Korea Electric Power Corp. Engineering & Construction (KEPCO E&C), Hyundai E&C și Samsung C&T vor construi pentru Nuclearelectrica o instalație de eliminare a tritiului (TRF) la centrala nucleară de la Cernavodă. Proiectul va avea o valoare de aproximativ 250 de miliarde de woni (195 de milioane de dolari). TRF este conceput pentru a reduce volumul de apă tritiată, permițând reutilizarea și reciclarea tritiului.

Producția de țiței a României a scăzut cu 3,4% în primele patru luni din 2023. Importurile au crescut cu 28,4% CITEȘTE ȘI Producția de țiței a României a scăzut cu 3,4% în primele patru luni din 2023. Importurile au crescut cu 28,4%

Instalația poate reduce considerabil cantitatea de deșeuri radioactive din centralele nucleare. Coreea a construit o instalație similară la centrala nucleară Wolsong în 2007 și o exploatează de atunci.

România a început să caute pentru prima dată oferte pentru proiect în iunie 2021. Ulterior, prioiectul a fost amânat, licitația fiind reluată toamna trecută. KHNP a rămas acum singurul ofertant, alături de firmele private locale.

viewscnt
Afla mai multe despre
nuclearelectrica
snn
cernavoda