Gazprom a preluat de la Wintershall activitățile de stocare și tranzacții de gaze în schimbul unei dețineri de 25% la perimetrele din Urengoi

Gazprom a preluat de la Wintershall activitățile de stocare și tranzacții de gaze în schimbul unei dețineri de 25% la perimetrele din Urengoi
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 1 oct 2015

Compania germană BASF a încheiat miercuri, prin intermediul subsidiarei Wintershall, schimbul de active convenit la începutul lunii septembrie cu Gazprom, în urma căruia Wintershall a obținut o participație de 25,01% într-un proiect de exploatare petrolieră din Rusia siberiană, pentru care și-a exprimat interesul și proprietarul OMV Petrom, compania austriacă OMV.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În schimbul participației la dezvoltarea perimetrelor IV și V Achimov de la zăcământul Urengoi din Rusia, Wintershall a transferat către Gazprom activitățile de stocare și tranzacții de gaze naturale adminstrate în comun cu grupul rus, inclusiv pachetele de 50% din acțiunile deținute la companiile WINGAS, WIEH (Wintershall Erdgas Handelshaus Berlin) și WIEE (Wintershall Erdgas Handelshaus Zug), precum și participația la compania Astora, care administrează mai multe depozite de gaze din localitățile germane Rehden și Jemgum, se arată într-un comunicat al Wintershall.

De asemenea, Gazprom a primit și o participație din acțiunile Wintershall la depozitul de gaze naturale din Haidach, Austria, precum și 50% din compania Wintershall Noordzee, cu operațiuni de explorare și producție în sudul Mării Nordului.

"Împreună, aceste operațiuni au contribuit cu circa 12,2 miliarde de euro la vânzările BASF din anul 2014 și cu aproximativ 260 milioane la EBITDA (profitul înainte de deducerea dobânzilor, taxelor, deprecierilor și amortizărilor) grupului", se arată în comunicat.

În primul semestru al anului, operațiunile transferate către Gazprom au avut un aport de 7,2 miliarde de euro la vânzările grupului și de 240 milioane la profitul EBITDA.

Acordul privind schimbul de active între cele două companii a fost semnat pe 4 septembrie, dată la care Gazprom a anunțat și demararea negocierilor cu OMV pentru cedarea unei participații de până la 24,98% în proiectul de la Urengoi în schimbul unor active deținute de austrieci, care nu au fost făcute publice.

Potrivit autorităților din Rusia, resursele de gaze naturale din perimetrele IV și V Achimov se ridică la 274 miliarde de metri cubi, în timp ce zăcămintele de gaz condensat se situează la 74 milioane de tone. În total, resursele din cele două perimetre echivalează cu 2,4 miliarde BEP (barili echivalent petrol), se arată în comunicatul Wintershall.

Producția este programată să înceapă în 2018.

Tot în septembrie, Gazprom a semnat un acord cu OMV, compania franceză ENGIE, companiile germane BASF și E.ON și grupul anglo-olandez Shell, pentru extinderea gazoductului Nord Stream, care traversează Marea Baltică din Rusia până în Germania, prin construirea a două noi conducte care vor dubla capacitatea actuală de transport la 110 miliarde de metri cubi de gaz, echivalentul a circa 30% din cererea de gaze din Uniunea Europeană.

Înțelegerea a fost aspru criticată de statele din estul Europei, care au acuzat grupurile petroliere din Vest și autoritățile de la Bruxelles că ignoră interesele statelor care nu se vor regăsi pe ruta de transport a gazelor rusești, printre care Ucraina, Polonia și Slovacia.

viewscnt
Afla mai multe despre
gazprom
urengoi
wintershall
schimb active