Acțiunile europene au închis la minimul ultimelor două luni, consemnând a treia ședință consecutivă de scăderi, după ce datele sub așteptări privind comerțul extern al Chinei au readus în prim plan îngrijorările referitoare la încetinirea economiei globale.
Exporturile de produse chinezești au scăzut cu 10% în septembrie raportat la aceeași lună din 2015, declin cu mult mai accentuat decât cel de 3,2% estimat de analiști, semn că cererea globală se menține la un nivel redus.
Indicele Stoxx Europe 600 s-a depreciat cu 0,9%, până la 335,62 puncte, cel mai redus nivel începând cu 3 august, potrivit MarketWatch, care citează datele FactSet.
Scăderi importante au fost înregistrate la nivelul principalilor indici pe bursele din Frankfurt (-1%) și Paris (-1,1%). La Londra, indicele FTSE 100 s-a depreciat cu 0,7%, evoluție influențată și de declinul de peste 3% consemnat de acțiunile Unilever și Tesco.
Tesco, cel mai mare retailer de produse alimentare din Marea Britanie, a scos de la vânzare produsele sub mărcile Unilever promovate pe site-ul companiei, inclusiv “Marmite”, o pastă tartinabilă din extract de drojdie mult îndrăgită de britanici. Reacția Tesco a venit în replică la solicitarea Unilever de a majora prețul de vânzare pentru mai multe produse proprii. Univeler și-a argumentat cererea prin creșterea prețurilor de import la ingrediente, pe fondul deprecierii lirei sterline în urma votului pro-Brexit.
Disputa dintre cele două companii a stârnit un val de comentarii ilare în presă și pe rețelele de socializare în legătură cu “criza” de pastă “Marmite” și a readus în atenția publică tema consecințelor Brexit asupra economiei Marii Britanii.
Acțiunile Tesco au scăzut cu 3%, în timp ce titlurile Unilever s-au depreciat cu 3,4%. Creșterea vânzărilor companiei, care deține, printre altele, mărcile Dove și Magnum, a încetinit la 3,2% în trimestrul al treilea, comparativ cu un avans de 5,7% în perioada similară a anului trecut.
Companiile din minerit și producătorii auto au înregistrat la rândul lor deprecieri considerabile la nivelul acțiunilor. BHP Billiton a închis cu un declin de 4,4%, titlurile ArcelorMittal au scăzut cu 3%, în timp ce acțiunile BMW, Daimler și Volkswagen au pierdut între 1,4% și 1,6% din valoare.