Ce se va întâmpla la BVB în absența veștilor noi

Ce se va întâmpla la BVB în absența veștilor noi
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 4 oct 2016

Indicele BET are fluctuații minore cu puțin sub pragul de 7.000 de puncte pe volume modeste. Pentru Simion Tihon, broker la Prime Transaction, aceasta este consecința unei „penurii de știri” din mediul extern care, mai degrabă, ar lăsa loc vechii tendințe, cea de apreciere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La Bursa de Valori București am consemnat astăzi o sesiune preponderent favorabilă, cu avans ale indicilor de până la jumătate de procent, pe fondul unor transferuri de 33,90 milioane lei (7,60 milioane euro) în piața de acțiuni. „Este o ședință mai bună decât cea de ieri din punctul de vedere al volumelor”, a declarat pentru Profit.ro Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

În ceea ce privește creșterile, aceastea au fost similare, adică „firave”. Indicele BET Plus a urcat cu 0,40%, în timp ce indicele BET, al titlurilor blue-chip, s-a apreciat cu 0,37%, până la nivelul de 6.981,98 puncte. „Indicele BET se chinuie să ajungă din nou la 7.000 de puncte”, mai spune Tihon.

Trump: Bursa este într-un balon speculativ; se va prăbuși la prima ridicare de dobândă CITEȘTE ȘI Trump: Bursa este într-un balon speculativ; se va prăbuși la prima ridicare de dobândă

Contextul este cel al unor evoluții pozitive pe bursele principale europene, al căror indice sintetic Euro Stoxx 50 a câștigat 1,03% față de sesiunea precendentă, potrivit Bloomberg. Dinamica a fost similară pentru indicele german DAX, după ce în ziua de luni bursa de la Frankfurt a fost închisă. Amplitudinea aprecierilor a fost încă și mai ridicată pentru indicele FTSE100 de la Londra și CAC40 de la Paris, de 1,30% și, respectiv, 1,11%.

La nivel regional, ziua a fost, de asemenea, una „verde”, cu o creștere de 1,66% pentru indicele WIG20 de la Varșovia și 1,99% pentru indicele BUX de la Budapesta, în timp ce indicele PX de la Praga a închis cu 0,75% peste referință. Singura depreciere, de 0,22%, a fost cea a indicelui primelor 100 companii de pe bursa din Turcia.

Fondul Proprietatea, pe maximul ultimelor 9 luni

Într-o ședință de tranzacționare fără schimburi în piața deal, cel mai lichid emitent a fost Fondul Proprietatea (FP) care, pe segmentul regular, a adunat transferuri de 10,15 milioane lei, cu 2 săptămâni înainte de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor. Cotația s-a apreciat cu 1,00%, până la prețul de 0,8100 lei/acțiune, un nou maxim la închidere de la prăbușirea cotațiilor de la debutul acestui an. Este impulsul care a imprimat și indicelui financiar BET-FI o apreciere de 0,53%, cea mai mare dintre indici în sesiunea de azi, până la nivelul de 29.382,89 puncte.

Fondul Proprietatea își vinde prin ofertă publică o parte din deținerea de 19% din acțiunile OMV Petrom CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea își vinde prin ofertă publică o parte din deținerea de 19% din acțiunile OMV Petrom

Fondul a notificat astăzi piața privind răscumpărările de acțiuni proprii în intervalul 29 septembrie - 3 octombrie. Acestea s-au ridicat la 2,45 milioane titluri FP, în valoare de 1,97 milioane lei. Tendința de apreciere este susținută de miza pieței că reușita ofertei de vânzare a pachetului de acțiuni deținut la OMV Petrom creează emitentului perspectiva de a obține cash-ul necesar continuării programelor de răscumpărări avute în vedere.

Titlurile Romgaz își reiau declinul

Al 2-lea rulaj al zilei, în valoare de 8,17 milioane lei, l-au avut titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care au pierdut 0,43%, până la prețul de 23,40 lei/acțiune, după revenirea tehnică din ultimele sesiuni. Este o contraperformanță care a tras în jos indicele energetic BET-NG, singurul cu închidere negativă, de 0,15%.

Acțiunea se află cu mai puțin de 9% peste minimul istoric de la listare, însă presiunea există atât din perspectiva derulării cu discount a ofertei publice la OMV Petrom, cât și a știrilor privind insolvențele ELCEN și RADET, unde sunt debușee importante ale vânzărilor de gaze naturale ale companiei.

Compa Sibiu și Teraplast, digerarea din piață a rezultatelor semestriale pozitive

La capitolul pozitiv, Tihon menționează aprecierile mai consistente ale unor titluri din „eșalonul 2” al bursei, respectiv Compa Sibiu (CMP), care au avansat cu 5,87%, până la prețul de 1,03 lei/acțiune, pe un rulaj de aproximativ 286.000 de lei, și Teraplast Bistrița (TRP), care au câștigat 1,93%, până la prețul de 0,4750 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri depășind cu puțin 236.000 de lei.

„Din când în când, au niște tresăriri cele 2 acțiuni”, comentează brokerul de la Prime Transaction care pune aceste performanțe din ultimul timp pe rezultatele financiare ale companiei. Compa a realizat în primul semestru al acestui an un câștig financiar de 12,24 milioane lei, profilat încă de la raportarea trimestrială, care duce profitul net al companiei la 35,41 milioane lei, în creștere cu 84,14% față de 19,23 milioane lei în perioada similară din 2015.

Compa Sibiu, profit net semestrial aproape dublu cu o contribuție substanțială a câștigului financiar CITEȘTE ȘI Compa Sibiu, profit net semestrial aproape dublu cu o contribuție substanțială a câștigului financiar

Procesatorul de PVC Teraplast - care la finele săptămânii trecute a anunțat că va deschide o subsidiară în Ungaria ca parte a strategiei sale de majorare a exporturilor – a obținut un profit net semestrial de 19 milioane este cu peste 50% mai mare decât cel din primele 6 luni ale anului trecut.

Deutsche Bank, a treia bancă... de la București

Dincolo de reacția nefavorabilă a investitorilor la titlurile bancare în momentul din toamna trecută a votului privind legea dării în plată, prin care debitorii cu probleme pot ieși de sub incidența creditului doar prin predarea imobilului, acum nu am avut un comportament similar al participanților la piață.

Nu au fost activate ordine de vânzare în ziua în care Parlamentul a decis devansarea cu 2 luni a aplicării legii insolvenței persoanelor fizice și a dezbătut legea conversiei creditelor în franci elvețieni pentru a cărei adoptare s-au pronunțat reprezentanții celor mai mari partide, PSD și PNL.

Acțiunile bancare se tranzacționează într-o zonă a maximelor locale. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au apreciat cu 0,84%, până la prețul de 2,4050 lei/acțiune, în zona maximelor ex-dividend, pe volume echivalente cu 4,94 milioane lei. De asemenea, titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) au închis la nivelul de 11,16 lei/acțiune, în urcare cu 0,54%, pe tranzacții de 3,20 milioane lei.

Andreea Paul: PNL susține conversia la cursul istoric. Birchall, PSD: Susțin conversia la cursul istoric CITEȘTE ȘI Andreea Paul: PNL susține conversia la cursul istoric. Birchall, PSD: Susțin conversia la cursul istoric

Este contagiunea unei zile favorabile la nivel european în ceea ce privește băncile, după ce informații au venit pe contrasensul știrilor negative care au înconjurat luna trecută prima bancă din Germania, Deutsche Bank. Astfel, zvonuri din piață spun că există perspectiva ca instituția de credit să ajungă la un acord cu reglementatorii pentru mișcorarea sancțiunii la 5 miliarde de dolari, de la 14 miliarde dolari, suma prevăzută inițial, dar sunt în pregătire și tranzacții swap transatlantice de care să beneficieze indirect Deutsche Bank.

Acesta este contextul în care titlurile băncii germane, listate secundar pe sistemul alternativ de tranzacționare de la BVB, au însumat cele mai mari volume de când este pe această piață, respectiv peste 43.700 de titluri schimbate, echivalentul a 2,27 milioane lei. Precedentul record de aproximativ 28.600 de titluri datează nu mai departe de lunea trecută.

Pentru un moment au dispărut sperietorile din ultimele săptămâni

Tihon remarcă faptul că în ultimul timp scăderile bursiere au fost alimentate de perspectiva câștigării alegerilor prezidențiale americane de către Donald Trump și de problemele Deutsche Bank. Acum, contracandidatul Hillary Clinton a revenit pe primul loc, iar ecoul problemelor băncii germane s-au mai estompat. De acum, piața ar urma să fie influențată de indicatorii macroeconomici care vin săptămâna aceasta, dintre care cele mai importante vor fi datele privind piața muncii a SUA de vineri.

„Este o penurie de știri. Nu avem evenimente”, rezumă brokerul contactat de noi. În aceste condiții, piața, în mod firesc, ar trebui să-și reia tendința precedentă, cea de pozitivă. „Ce ar rămâne? Să vedem creșteri”, a conchis Tihon.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
fondul proprietatea
banca transilvania
romgaz
prime transaction
simion tihon