Cancelarul german Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii și cere reformarea statului bunăstării

Politic   
Cancelarul german Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii și cere reformarea statului bunăstării

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi majorate, el poziționându-se astfel împotriva unei propuneri a partenerilor de coaliție social-democrați, transmite dpa.

'Nu va exista nicio mărire a taxei pe profit pentru companiile mijlocii în Germania sub acest guvern federal condus de mine', le-a spus Merz delegaților la un eveniment al Uniunii Creștin Democrate (CDU), la Osnabrück, în vestul țării, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Vicecancelarul social-democrat Lars Klingbeil, care deține și portofoliul Finanțelor, a afirmat anterior că nu sunt excluse taxe majorate pentru cetățenii cu venituri și averi mari.

Tarifele lui Trump ar putea reduce deficitul bugetar al SUA cu 4 trilioane de dolari CITEȘTE ȘI Tarifele lui Trump ar putea reduce deficitul bugetar al SUA cu 4 trilioane de dolari

'Nicio opțiune nu va fi scoasă de pe masă', a declarat liderul SPD săptămâna trecută la postul public ZDF, arătând spre o gaură mare existentă în bugetul federal.

Merz s-a declarat nemulțumit de activitatea guvernului său de la intrarea în funcție la începutul lunii mai, în pofida adoptării unei politici noi în domeniul migrației și a unor inițiative de stimulare a creșterii economice.

'Nu sunt mulțumit cu ceea ce am realizat până acum. Trebuie să fie mai mult', a spus el.

viewscnt
Afla mai multe despre
merz