Mai mulți parlamentari PSD vor continuarea pensionării cu 2 ani mai devreme pentru locuitorii din 144 de localități afectate de poluare remanentă, astfel încât au inițiat un proiect de lege în acest scop.
Ministerul Culturii și instituțiile publice aflate în subordinea acestuia vor avea din nou dreptul să încaseze din chiria spațiilor administrate o cotă-parte de 50%, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Autoritățile saudite au permis utilizarea forței letale pentru a elibera terenul pentru un oraș futurist din deșert construit de zeci de companii occidentale, a declarat un fost ofițer de informații pentru BBC.
Pescuitul recreativ fără permisul corespounzător va fi sancționat cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, sume care vor fi aplicate și pentru pescuitul recreativ cu mai mult de 3 undițe și/sau 4 lansete cu câte două cârlige pe fiecare, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților. Proiectul, care mai trebuie promulgat de șeful statului pentru a intra în vigoare, include și noi pedepese cu închisoarea pentru pescuit ilegal șl noi reglementări pentru pescuitul comercial.
Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte; pot lucra doar dacă își doresc, confirmă USR aprobarea unui proiect de lege.
Autoritățile publice, administratorii plajelor și operatorii economici care închiriază plajele vor avea obligația de a asigura accesul neîngrădit în zona plajelor pentru persoanele cu dizabilități, construind infrastructura necesară pentru accesul acestora pe plaje, cât și rampe spre luciul de apă, dotate cu fotolii flotabile, șezlonguri special amenajate și căi de rulare către acestea, precum și module de grupuri sanitare speciale.
Părintele singur dintr-o familie monoparentală nu va putea fi obligat de angajator să presteze muncă de noapte, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament.
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de ministerul de resort, a prelungit cu încă o lună termenul-limită de depunere a ofertelor la licitația de contractare a noului studiu de fezabilitate al proiectului-mamut al hidrocentralei de 1.000 MW cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești, idee datând din regimul Ceaușescu și declarată ca abandonată în urmă cu 4 ani către autorități.
Contractele de mandat ale directorilor de companii vor fi asimilate contractelor individuale de muncă la domiciliu, iar activitatea prestată în baza acestora va constitui vechime în muncă, conform unui proiect legislativ.
Părintele singur dintr-o familie monoparentală nu va putea fi obligat de angajator să presteze muncă de noapte, conform unui proiect de lege discutat de Parlament și care urmează să primească votul final săptămâna viitoare.
Președintele Klaus Iohannis s-a dus cu o delegație a Nuclearelectrica la complexul industrial de la Changwon al companiei locale Doosan Enerbility, fosta Doosan Heavy Industries & Construction, ce și-a închis în 2020 operațiunile de pe platforma IMGB din București. Compania coreeană, specializată în fabricarea de componente de unități de producție de energie electrică, este esențială pentru proiectul centralei nucleare de 462 MW cu reactoare modulare mici (SMR) de la Doicești.
Liberalii propun ca femeile care au născut și crescut cel puțin un copil până la vârsta de 16 ani să aibă ca vârstă de pensionare o reducere mai mare cu 6 luni față de cea prevăzută acum de lege, iar de această facilitate să beneficieze inclusiv femeile cu stagiu minim de cotizare.
Președintele Klaus Iohannis se deplasează astăzi, în cadrul vizitei oficiale în Coreea de Sud, la complexul industrial de la Changwon al companiei locale Doosan Enerbility, fosta Doosan Heavy Industries & Construction, ce și-a închis în 2020 operațiunile de pe platforma IMGB din București.
Adrian Câciu explică în cadrul emisiunii Proiect de țară: România, moderată de Costi Mocanu, cum a reușit țara noastră să ajungă la un grad de absorbție a fondurilor europene de 97% din exercițiul financiar 2014-2020.
Visual Fan, companie listată la Bursa de Valori București și deținătoarea brandului Allview, a finalizat un nou proiect fotovoltaic.
"Ziua de Curățenie Națională" va fi marcată în a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, pentru a accentua responsabilitatea socială atât a cetățenilor, cât și a autorităților, a companilor care astfel sunt incurajate sã devină mai atenți în privința acțiunilor de curățenie cu impact pozitiv asupra mediului, a colectării separate, a reciclării și depozitării deșeurilor, conform unui proiect legislativ susținut atât de putere, cât și de opoziție.
După ce nu a reușit să treacă prin Parlament două proiecte legislative identice, prin care este impusă, fără diferențiere, o durată minimă de 7 ani a contractelor de arendare, mai mulți parlamentari PSD, în frunte cu fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, au inițiat pentru a treia oară același proiect legislativ. Noul proiect nu îi mai are printre inițiatori, însă, pe actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, și pe secretarul general al PSD, Paul Stănescu.
Companiile vor avea posibilitatea de a emite oricărui asociat sau acționar titluri de participare fără drept de vot, durata autorizației de achiziție a propriilor acțiuni va fi extinsă la 4 ani și 6 luni, iar valorea nominală a acțiunilor proprii dobândite de societate va fi majorată la maximum 25% din capitalul social subscris, conform unui proiect legislativ elaborat cu sprijinul mediului de afaceri, respectiv patronatelor din IT. Inițiativa are drept scop creșterea atractivității companiilor din punctul de vedere al investitorilor și diversificării formelor de remunerare a angajaților.
Senatorul USR Cristi Berea a depus la Senat un proiect de lege care prevede ca pensia la Pilonul II să crească progresiv până la 10%. Conform calculelor, afirmă senatorul USR, un ritm de acumulare de 10% la Pilonul II de pensii ar asigura contribuabilului un venit decent atunci când s-ar retrage din activitate.
Subvenția anuală de la bugetul de stat pentru partidele politice și formațiunile politice va fi alocată integral numai pentru partidele politice cu cel puțin 30% din aleșii acestora la alegerile locale și la cele parlamentare sunt femei, prevede un proiect legislativ inițiait de o deputată PNL și o deputată PSD. Dacă procentul nu este respectat, subvenția va fi diminuată și ea cu un procent egal cu valoarea diferenței dintre procentul de bărbați și cel de femei în demnități alese.
Proiectul PSD care îi are printre inițiatori pe actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, pe fostul ministru de resort Adrian Chesnoiu și pe secretarul general al PSD, Paul Stănescu, și prin care este impusă, fără diferențiere, o durată minimă de 7 ani a contractelor de arendare nu a primit voturile necesare, în Camera Deputaților, pentru a fi adoptat de Parlament. Puterea respinsese în comisii un amendament al opoziției prin care moștenitorii bunurilor arendate puteau denunța contractele, ignorând astfel obiecțiile în acest sens ale președintelui Iohannis, cât și avertismentul Consiliului Legislativ că, în anumite situații, moștenitorii vor putea ajunge să nu dispună chiar 14 ani de bunurile moștenite.
Șoferii vor avea posibilitatea să plătească rovinieta în termen de cel mult 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale și nu obligatoriu înaintea utilizării rețelei de drumuri naționale.
Consiliile locale, inclusiv Consiliul General al Municipiului București, vor putea acorda o reducere procentuală sau chiar scutirea de la plata impozitului pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a cel puțin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic, potrivit unui proiect legislativ promulgat de șeful statului.
Zeci de parlamentari PNL au depus un proiect de lege care ar urma să introducă în Codul Fiscal o prevedere pentru a proteja în următorii zece ani "cota unică de impozitare asupra veniturilor și profiturilor". Trebuie precizat că, deși inițiatorii fac referire la o cotă unică pentru impozitul pe profit și impozit pe venit, acestea sunt la niveluri diferite începând din ianuarie 2018, când guvernarea PSD, controlată de președintele partidului de la acel moment, Liviu Dragnea, a decis să coboare impozitul pe venit de la 16% la 10%, parte a procesului de a muta contribuțiile sociale integral în salariul brut al angajatului (tot procesul fiind fără impact asupra netului).
Inițiativa legislativă de interzicere a staționării mașinilor cu motorul pornit în orașe și municipii este adoptată în mod tacit de Senat, ca urmare a depășirii termenului de dezbatere. Comisiile de specialitate nu i-au mai întocmit un raport suplimentar de respingere după ce, așa cum a relatat Profit.ro, Guvernul a transmis Parlamentului că susține inițiativa.