Lira sterlină, la minimul ultimilor peste 2 ani pe fondul temerilor privind un Brexit fără acord

Lira sterlină, la minimul ultimilor peste 2 ani pe fondul temerilor privind un Brexit fără acord
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 16 iul 2019

Lira sterlină s-a depreciat la cel mai redus nivel în raport cu dolarul american din ultimii peste doi ani marți, în contextul reînnoirii temerilor privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără semnarea unui acord cu Bruxelles-ul.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Moneda britanică a atins un minim intraday de 1,2398 unități față de dolar, după ce Boris Johnson și Jeremy Hunt, cei doi candidați la șefia guvernului din Regat, au declarat că nu vor accepta soluția agreată de liderii UE pentru a evita introducerea unei frontiere fizice între Republica Irlanda și Irlanda de Nord post-Brexit.

Conform proiectului de acord convenit de guvernul condus de Theresa May și Bruxelles, cele două părți s-au angajat față de o “plasă de siguranță” (“backstop”) cu privire la relațiile vamale post-Brexit, soluție care menține Marea Britanie într-un aranjament vamal temporar cu UE, britanicii urmând să respecte în continuare regulile blocului comunitar în domeniu.

SIF Transilvania aparent a ieșit din calendarul ofertei de răscumpărare. Directorul Mihai Fercală, la un pas de a avea a 2-a operațiune de piață eșuată în ani consecutivi CITEȘTE ȘI SIF Transilvania aparent a ieșit din calendarul ofertei de răscumpărare. Directorul Mihai Fercală, la un pas de a avea a 2-a operațiune de piață eșuată în ani consecutivi

Acordul a fost respins categoric de parlamentarii britanici în forma actuală, iar Theresa May și-a anunțat ulterior demisia de la conducerea guvernului, ea urmând să fie înlocuită în această lună.

“Deprecierea lirei este o reacție la opoziția celor doi candidați față de plasa de siguranță irlandeză, opoziție care reduce dramatic șansele privind un Brexit cu semnarea unui acord. Rămân, astfel, două opțiuni: un Brexit fără acord, sau niciun Brexit. Având în vedere că atât Johnson, cât și Hunt, au spus clar că vor ieșirea Marii Britanii, șansele unui Brexit fără acord cresc”, spune Thu Lan Nguyen, analist forex la Commerzbank, citat de Bloomberg.

Lira și-a revenit ușor de la minimul intraday consemnat în prima parte a zilei, însă s-a menținut aproape de pragul de 1,24 unități pentru un dolar. În jurul orei 18:00, lira era cotată la 1,2414 dolari, cu 0,84% sub prețul de la închiderea de luni.

Moneda britanică a pierdut teren și în fața euro, coborând cu 0,5%, până la cel mai redus nivel de la începutul anului.

viewscnt
Afla mai multe despre
lira sterlina
dolar
depreciere cotatii
brexit
boris johnson
jeremy hunt