Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat că peste 300 de sindicaliști vor protesta, miercuri, în fața Ministerului Justiției, față de "indolența și incompetența" ministrului Tudorel Toader. Angajații din penitenciare cer condiții de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, stoparea împuternicirilor ilegale pe funcții, eliminarea discriminărilor salariale și aprobarea Statutului polițistului de penitenciare. Ei spun că dacă aceste revendicări nu vor primi un răspuns pozitiv concret, vor continua acțiunile în instanțele civile și penale împotriva ministrului Justiției și vor recurge la blocarea activității penitenciarelor.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a transmis că miercuri, începând cu ora 12.00, peste 300 de sindicaliști vor protesta în fața Ministerului Justiței, după ce, de la ora 09.30 sindicaliștii se vor întâlni la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru a se organiza și a-i cere demisia directorului general împuternicit ilegal Marian Dobrică, scrie News.ro.
La protest sunt așteptați membri din cele 32 de sindicate afiliate la Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, dar și sindicaliști din Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa" și Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, în prealabil fiind cerută o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Justiției pentru a discuta nemulțumirile angajaților din penitenciare.
Pe lista de revendicări a angajaților din penitenciare sunt incluse: condiții de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, eliminarea discriminărilor salariale, aprobarea Statutului polițistului de penitenciare, încetarea abuzului asupra pensionarilor și plata integrală a orelor suplimentare curente. Sindicaliștii spun că ministrul Justiției a promis în urmă cu un an standarde privind condițiile de lucru în penitenciare și un plan multianual de investiții, dar nu s-a ținut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate. În ceea ce privește plata orelor suplimentare restante, sindicatele din penitenciare spun că în continuare sunt peste un milion de ore suplimentare restante neplătite, iar ministrul Justiției s-a angajat acum șase luni că acestea vor fi plătite, dar nu s-a ținut de cuvânt.
De asemenea, angajații din penitenciare cer reluarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de management superior și încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depășirea limitei de un an permisă de lege. "Chiar directorul general al ANP Marian Dobrică este ilegal împuternicit ilegel de patru luni", afirmă sindicaliștii.
Sindicatele din ANP mai cer eliminarea discriminărilor salariale, respectiv aplicarea legii cadru a salarizării și pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică și siguranță națională începănd cu octombrie 2018, aprobarea Statutului polițistului de penitenciare, "încetarea abuzului asupra pensionarilor - eliminarea din legislație a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanță de urgență, pensiile angajaților din penitenciare, polițiștilor și militarilor", precum și plata integrală a orelor suplimentare curente.
"Dacă aceste revendicări nu vor primi un răspuns pozitiv concret, vom continua acțiunile în instanțele civile și penale împotriva ministrului Justiției și vom recurge la blocarea activității penitenciarelor ca urmare a refuzului angajaților de a lucra în condiții de lucru improprii", afirmă Sorin Dumitrașcu, liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, recent, referindu-se la nemulțumirile sindicaliștilor din Administrația Națională a Penitenciarelor, că "nu toți sindicaliștii au aceleași nemulțumiri sau aceeași intensitate a nemulțumirilor", Toader susținând că actualul statut al funcționarilor din ANP, care este în curs de modificare, prevede unele beneficii pe care alte categorii profesionale nu le au, iar unii dintre angajați cer ca statul că le plătească ratele la bănci pentru cumpărarea de case sau sporuri de 250% pentru week-end-urile lucrate.
Tudorel Toader a criticat atitudinea unora dintre sindicaliștii din ANP, care la rândul lor acuză neimplicarea ministrului Justiției în rezolvarea problemelor din sistemul penitenciar. "Este în firea omului să vrea mai mult și mai multe, totul e să vrea în limita legii și, dacă se poate, și cu bună credință. (...) Nu cred că toți sindicaliștii din penitenciare au aceleași nemulțumiri sau aceeași intensitate a nemulțumirilor. Este o zonă a dânșilor, acolo", a spus Tudorel Toader.
El a arătat că a găsit la ANP, instituție aflată în subordinea Ministerului Justiției, un statut din 2004, cu unele modificări și soluții unele "depășite", altele "discutabile" și că a întocmit un proiect de lege de statut care să înlocuiască statutul actual, proiect care se află la Parlament și care se numește Statutul polițiștilor de penitenciare.
Toader a susținut că actualul statut al funcționarilor din penitenciare prevede beneficii pe care nicio altă categorie socio-profesională nu le are. Unul dintre acestea este faptul că există directori de penitenciare numiți în baza statutului în vigoare fără durată a mandatului, "adică el dă concurs și rămâne director până când iese la pensie, ceea ce cred că nu e corect", a spus Toader.
Ministrul Justiției a susținut, totodată, că unii dintre sindicaliștii din penitenciare au solicitări de ordin financiar, pe care statul nu le poate îndeplini din lipsă de fonduri.
Spre exemplu, potrivit ministrului, aceștia cer ca orele suplimentare efectuate sâmbăta și duminica să fie plătite cu 250 la sută. "O dată sută la sută că muncesc, 75 la sută că-s suplimentare, plus 75 la sută că-s sâmbăta sau duminica. Nu cred că puteți să-mi dați vreun exemplu de categorie socio-profesională la care orele suplimentare să fie plătite cu 250 la sută", a spus Toader.
El a mai susținut că aceiași sindicaliști vor ca statul "să le plătească ratele la bănci cu care-și cumpără case în nume personal".