Beijingul a avertizat Washingtonul că ar putea reține americani în China, ca reacție la inculparea de către Departamentul de Justiție a unor cercetători afiliați armatei chineze, potrivit unui articol publicat de Wall Street Journal.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Potrivit unor surse citate de publicație, oficialii chinezi au emis avertismente repetate, prin canale multiple, adresate guvernului american, scrie News.ro.
Mesajul Chinei este că Statele Unite trebuie să nu mai pună sub acuzare cercetători chinezi din mediul academic în tribunalele americane, pentru că în caz contrar americani din China vor fi la rândul lor puși sub acuzare în China.
Departamentul de Stat a emis p 14 septembrie o avertizare referitoare la călătoriile în China, afirmând că guvernul chinez se folosește de detenția arbitrară și de interdicția părăsirii țării de către cetățeni americani și a altor persoane, ”pentru a obține un avantaj în negocierile cu guvernele străine”.
Ambasada chineză la Washington nu a răspuns unei solicitări de comentarii.
Administrația Trump și-a mărit acuzațiile că China se folosește de operațiuni cibernetice și de spionaj pentru a fura know-how tehnologic, militar și de altă natură din SUA, într-o strategie de a depăși Statele Unite ca cea mai mare putere financiară și militară din lume. Beijingul neagă acuzațiile.
În luna iulie, Departamentul de Justiție a anunțat că FBI a arestat trei cetățeni chinezi pentru că ar fi ascuns că sunt membri ai Armatei Populare de Eliberare atunci când au solicitat vize pentru a efectua activități de cercetare în instituții academice americane.
Luna trecută, Statele Unite au anunțat că au revocat vizele a peste 1.000 de cetățeni chinezi, în cadrul unei măsuri prezidențiale de blocare a venirii studenților și a cercetătorilor considerați un risc pentru securitatea națională.