Cei 27 și-au dat acordul unei continuări - timp de încă două săptămâni - a negocierilor UE cu Regatul Unit cu privire la viitoarea lor relație după Brexit, a anunțat vineri președintele francez Emmanuel Macron, după ce premierul britanic Boris Johnson a amenințat că nu vor mai avea loc negocieri dacă Bruxellesul nu -și schimbă poziția, relatează Reuters.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Negocierile cu Londra nu sunt blocate doar de pescuit, ci în toate subiectele, a subliniat într-o conferință de presă, după summitul UE, la Bruxelles, președintele francez, scrie News.ro.
”Situația negocierilor noastre nu este că am fi pe cale să ne blocăm din cauza pescuitului, care este argumentul tactic al britanicilor, ci suntem blocați în tot”, a sublinait el, mai ales în reglementările cu privire la concurență.
”Pescuitul este un subiect folosit în mod tactic de către britanici, pentru că, în cazul unui «no deal», este singurul subiect în care Boris Johnson poate spune «am câștigat»”, a denunțat Macron.
Șeful Guvernului britanic i-a îndemnat vineri pe britanici să se pregătească de o ieșire din UE la 1 ianuarie - fără un acord privind relația viitoare britanico-europeană -, însă surse europene de la Bruxelles apreciază că este vorba înainte de toate de retorică și că negocierile continuă.
Franța se află în prima linie în dosarul pescuitului care, alături de concurență și soluționarea litigiilor, constituie domeniile în dispută între Bruxelles și Londra.
”Situația va fi la fel ca acum? Nu. Pescarii noștri știu asta, iar noi îi vom susține. Putem accepta un Brexit care să ne sacrifice pescarii? Nu, sigur, nici asta”, a declarat Macron.
”Un acord serios este un acord care va permite să se prevadă pe termen lung accesul pescarilor noștri în apele britanice”, a subliniat el.
”Asta reprezintă aproximativ 750 de milioane de euro, accesul tuturor pescarilor noștri în apele britanice (...). În afară de asta, vom pune în discuție energia, de exemplu, pentru că în prezent accesul pe piața unică a energiei europene are o valoare economică între 700 de milioane de euro și două miliarde și jumătate de euro. Asta este realitatea”, a spus el.
”Liderii suverani ai Celor 27 nu au vocația să-l facă fericit pe premierul marii Britanii”, a mai declarat Emmanuel Macron.
SCHIMBARE DE POZIȚIE
Negocierile guvernului britanic cu UE cu privire la viitoarea relație comercială după Brexit s-au terminat, a declarat vineri un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson, dacă Bruxellesul nu își schimbă poziția.
”Negocierile comericale s-au terminat. UE le-a pus capăt de facto spunând că nu vrea să-și schimbe poziția de negociere”, a declarat el.
”N-are de ce să aibă loc negocieri, dacă UE nu-și schimbă poziția. UE a pus efectiv capăt discuțiilor ieri (joi). Nu servește la nimic să se discute, dacă UE nu-și schimbă fundamental poziția”, a repetat el.
CITEȘTE ȘI YouTube interzice dezinformarea referitoare la vaccinurile pentru noul coronavirusPurtătorul de cuvânt al lui Johnson a apreciat că negociatorul-șef UE al Brexitului Michel Barnier ar trebui să vină la Londra săptămâna viitoare numai dacă este pregătit să discute toate problemele pe baza unui text legal sau dacă este pregătit să discute despre modalități practice cu privire la deplasare sau transportul mărfurilor.
”TREBUIE SĂ NE PREGĂTIM DE O IEȘIRE FĂRĂ ACORD”
Marea Britanie trebuie să se pregătească de o ieșire din UE fără un acord negociat cu aceasta cu privire la viitoarea lor relație, a declarat vineri premierul Boris Johnson.
”Doar dacă nu cumva apare o schimbare fundamentală de abordare, ne îndreptăm către o soluție australiană și trebuie să o facem cu mare încredere”, a declarat el, evocând astfel faptul că UE și Australia nu au vreun acord de liber-schimb extins.
”El (Boris Johnson) nu a spus că ei (britanicii) vor pleca de la masa negocierilor. Așadar asta este doar retorică. Nu a spus că nu vor continua să discute. Deci o vor face”, a declarat un diplomat european la Bruxelles.
Altă sursă europeană a anunțat că delegația europeană însărcinată cu negocierile Brexitului ”își face deja valiza pentru o săptămână intensă la Londra”, adăugând că ”un acord după modelul australian și canadian pur și simplu nu este serios”.
Însă președinta Comsiiei Europene Ursula von der Leyen a anunțat noi negocieri săptămâna viitoare la Bruxelles.
”UE continuă să acționeze în vederea unui acord, dar nu cu orice preț. Așa cum s-a prevăzut, echipa noastră de negociere se va duce la Londra săptămâna viitoare pentrua intensifica aceste negocieri”, a anunțat von de Leyen pe Twitter.