Poliția italiană apreciază că restricțiile impuse de criza coronavirusului îngreunează și activitatea mafioților, însă experții avertizează că este vorba doar de o repliere înaintea relansării, comentează luni dpa.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Polițiștii din Italia afirmă că sunt afectate chiar și cele mai temute ramuri ale Mafiei, în primul rând cea calabreză, 'Ndrangheta - numărul unu în traficul mondial de cocaină, scrie Agerpres.
În Calabria, leagănul 'Ndrangheta, măsurile împotriva epidemiei au ajutat la arestarea în 13 martie a mafiotului Cesare Antonio Cordi, dat în urmărire din august anul trecut. Poliția din satul Bruzzano Zeffirio a observat un bărbat care încălca regulile de izolare la domiciliu. Oamenii legii l-au urmărit când livra alimente și au ajuns la ascunzătoarea infractorului.
Ministerul de Interne de la Roma a raportat o scădere bruscă a numărului de infracțiuni în primele trei săptămâni din martie; față de perioada similară de acum un an, au fost semnalate cu 64% mai puține încălcări ale legii.
Scriitorul Roberto Saviano, expert în Mafia, a sugerat însă, săptămâna trecută, că grupurile infracționale organizate pot exploata orice urgență cu scopul de a obține profituri. De exemplu, dacă prelungirea carantinei va duce la penurii de alimente, medicamente sau carburanți, doar Mafia va conduce piața neagră, a avertizat el într-un articol pentru ziarul La Repubblica.
Au apărut deja știri despre infractori implicați în afacerile cu măști chirurgicale, dezinfectanți pentru mâini sau echipamente antivirus a căror lipsă se resimte în Italia. La Ostia, suburbie a Romei, un membru al familiei mafiote Fasciani a fost prins vânzând măști pe piața neagră. Cu toate acestea, arată dpa, nu există dovezi despre rolul Mafiei în traficul de acest tip.