Guvernul cubanez anunță că urmează să autorizeze investiții străine în comerțul angro și cu amănuntul, într-o încercare de a soluționa penuriile cronice cu care se confruntă Cuba, relatează AFP.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
”Din cauza restricțiilor puternice cărora le suntem supuși, investiții străine în comerțul cu ridicata și cu amânuntul, reglementate de stat, vor permite lărgirea și diversificarea ofertei către populație și vor contribui la o relansare a industriei naționale”, anunță într-un mesaj postat pe Twitter ministrul cubanez al Economiei, Alejandro Gil.
CITEȘTE ȘI Celebrul investitor Michael Burry, care a anticipat ultima criză financiară, interpretat de Christian Bale în "The Big Short", și-a vândut toate acțiunile, păstrând o singură companie în portofoliuGuvernul cubanez urmează să-și păstreze, însă, monopolul asupra comerțului exterior, scrie News.ro
În prezent, investițiile străine în Cuba sunt autorizate numai în producția de bunuri, servicii și în câteva sectoare de activitate precum cel hotelier.
Potrivit acestor noi măsuri, întreprinderi de comerț angro vor putea să fie deținute 100% de către investitori privați, însă comerțul cu amănuntul rămâne supus regimului economiei mixte, aflat în vigoare pe insulă, în care statul își păstrează în mod obligatoriu o participare.
70% INFLAȚIE ÎN 2021
Sectorul comerțului din Cuba - controlat de stat - se confruntă cu mari dificultăți în a capta devize străine și în a se aproviziona.
Cubanezii sunt obligați să strea la coadă pentru a cumpăra alimente și alte produse de primă necesitate, în magazine de stat în care oferta este foarte limitată.
Magazine în care este posibilă plata în dolari au început să funcționeze în 2019. Oferta este, în general, mai largă în aceste magazine.
Această situație favorizează piața neagră și alimentează o spirală a inflației.
În 2021, prețurile la consum au crescut, din această cauză, cu 70% în decurs de un an, potrivit unor date oficiale.
În august 2021, Guvernul cubanez a autorizat întreprinderi mici și mijlocii (IMM), punând astfel capăt unui monopol al statului care dura de 52 de ani.
Cuba se confruntă, în prezent, cu cea mai gravă criză economică din ultimii 30 de ani, agravtă de pandemia covid-19 și embargoul impus de Statele Unite insulei comuniste de 60 de ani.