DECIZIE Pașapoartele simple temporare vor include un cod QR semnat digital

Perspective   
DECIZIE Pașapoartele simple temporare vor include un cod QR semnat digital

Începând cu data de 15 septembrie 2025, pașapoartele simple temporare eliberate de serviciile publice comunitare de pașapoarte vor include un cod QR semnat digital, verificabil prin citire optică.

Acest element criptografic asigură autenticitatea și integritatea datelor înscrise în document, reducând riscurile de falsificare sau utilizare frauduloasă și aducând nivelul de securitate al acestor documente mai aproape de cel al pașapoartelor electronice, conform unei hotărâri adoptate de Guvern.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ DECIZIE Sistemul pensiilor private, anunțat de Profit.ro, schimbat - retragere 30% în primă fază, restul eșalonat lunar în 8 ani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DECIZIE Sistemul pensiilor private, anunțat de Profit.ro, schimbat - retragere 30% în primă fază, restul eșalonat lunar în 8 ani

Introducerea elementelor criptografice moderne este necesară întrucât pașaportul simplu temporar românesc, deși reprezintă un document de călătorie sigur, nu beneficiază de protecția suplimentară oferită de suporturile digitale utilizate la pașapoartele electronice, mai arată Executivul.

Prevederile actului normativ nu se aplică pașapoartelor simple temporare eliberate de serviciile publice comunitare de pașapoarte în baza cererilor depuse anterior datei de 15 septembrie 2025, care rămân supuse regimului juridic în vigoare la data depunerii cererilor și își păstrează valabilitatea până la data înscrisă în cuprinsul documentelor de călătorie sau până la momentul preschimbării acestora. 

viewscnt
Afla mai multe despre
pașaport
simplu
cod qr
semnat
digital