Statele membre UE ar urma să ajungă la un compromis privind reformarea regulile fiscale din UE până la finele anului, au declarat miniștrii de Finanțe din Germania, Franța și Polonia la finalul reuniunii lor de la Weimar, estul Germaniei, informează Reuters.
"Creșterea cheltuielilor guvernamentale trebuie să fie mai lentă decât creșterea economică", a subliniat ministrul german de Finanțe, Christian Lindner cu prilejul unei conferințe comune de presă cu omologii săi din Polonia, Magdalena Rzeczkowska, și Franța, Bruno Le Maire, scrie Agerpres.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Avem nevoie de obiective funcționale și realiste", a adăugat Lindner.
Regulile fiscale, denumite oficial Pactul de Stabilitate și Creștere, au fost introduse pentru a limita împrumuturile guvernamentale și a garanta valoarea monedei unice. Aceste reguli cer guvernelor să mențină deficitele bugetare sub 3% din PIB și datoria publică sub 60% din PIB.
Regulile actuale, care sunt aceleași pentru toate statele membre UE, prevăd o reducerea anuală a datoriilor cu 1/20 din excesul de peste 60% din PIB. Însă aceste reguli sunt suspendate până la finele anului și ar urma să intre din nou în vigoare în 2024, dacă până atunci nu vor fi convenite unele noi.
"Punctul nostru de vedere este acela că putem ajunge la un compromis până la finele lui 2023 și trebuie să ajungem la un consens", a spus Bruno Le Maire.
Franța și Germania sunt de acord că este nevoie să se revină la finanțe publice solide, neînțelegerile fiind legate de modul cum ar trebui implementate regulile fiscale.
CITEȘTE ȘI Economia americană ar putea intra într-o recesiune de tipul „broaștei fierte”, avertizează JPMorganGermania preferă ținte automate de reducere a datoriei, în timp ce Franța vrea mai multă flexibilitate, potrivit lui Bruno Le Maire. "Acum trebuie să stabilim care va fi modalitatea europeană", a spus oficialul francez.
La rândul său, Christian Lindner s-a declarat optimist că se va ajunge la un acord până la finele anului, chiar dacă a fost foarte clar cu privire la poziția Germaniei. "Finanțele publice nu lucrează cu cuvinte ci cu numere", a spus Lindner insistând asupra necesității unor indicatori numerici.