O echipă de ingineri și oameni de știință europeni a descoperit o modalitate prin care un avion și pasagerii acestuia pot fi protejați în eventualitatea unei explozii în cala avionului. Soluția este un material flexibil rezistent la bombe denumit Fly-Bag, care poate fi utilizat pentru a căptuși cala și a o izola în cazul unei explozii, scrie Yahoo! Travel.
Fly-Bag este construit prin suprapunerea mai multor straturi de materiale rezistente la impact și căldură, printre care Aramid, o fibră sintetică folosită la armurile balistice. Flexibilitatea ridicată a materialului face ca explozia și fragmentele împrăștiate să fie absorbite fără ca acesta să se rupă.
Materialul este dezvoltat și testat de un consorțiu de companii și institute de cercetare europene, printre care Blastech (Marea Britanie), D'Appolonia, Meridiana (Italia), STFI (Germania) și Carmel Cargo Network (Olanda).
Fly-Bag este folosit pentru a căptuși cala avionului în vederea protejării fuselajului în cazul unei explozii (Ilustrație: Fly-Bag2).
Fly-Bag a fost testat inițial în laboratoarele Universității Sheffield (Marea Britanie), iar rezultatele au demonstrat că materialul rezistă cu succes unei explozii. Pentru experimentele din afara laboratorului, echipa de ingineri și cercetători a folosit un avion Boeing 747 și un Airbus 321.
Câte un bagaj care conținea o bombă a fost plasat în cala fiecărui avion. După cum era de așteptat, explozia a provocat o gaură în fuselajul avionului a cărui cală nu a fost căptușită cu Fly-Bag. În cazul avionului pentru care s-a folosit Fly-Bag, materialul a absorbit explozia.
”Flexibilitatea materialului mărește rezistența acestuia la forța exploziei și la fragmentele rezultate, iar acest lucru demonstrează că Fly-Bag se comportă ca o membrană și nu ca un container cu pereți rigizi, care ar putea fi distrus în urma impactului”, a spus Dr. Andy Tyas, coordonatorul experimentelor desfășurate la Universitatea Sheffield.
Pe viitor, Fly-Bag ar putea fi folosit nu numai pentru a izola cala unui avion în cazul unei explozii, dar și pentru a crea o "cameră sigură" la bordul aeronavei pentru situații de urgență.