Parlamentul britanic va vota acordul privind Brexitul pe 11 decembrie, conform unei copii a programului postată pe Twitter de un reporter Business Insider.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
În programul trimis către parlamentari de Julian Smith, un membru al Partidului Conservator responsabil cu prezența membrilor partidului la voturile importante, este precizat că Parlamentul va dezbate acordul timp de cinci zile, începând cu 4 decembrie, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, a demisionat din GuvernPremierul britanic Theresa May a declarat, duminică, după ce liderii UE au aprobat acordul cu privire la Brexit, că acordul negociat este cel mai bun posibil și va fi supus votului parlamentului luna viitoare Acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat, duminică, de liderii UE. Cei 27 de lideri ai UE au aprobat acordul după mai puțin de o oră de discuții. Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană pe 29 martie 2019.